Interes crescut pentru cardul co-branded Mobexpert – Alpha Bank

La 6 luni de la lansarea Mobexpert Credit Card, utilizatorii au făcut cumpărături de peste 10 milioane de lei din magazinele celui mai mare producător și retailer de mobilier din România, au apreciat fluxul rapid de aprobare și avantajele unui card premium, confirmând interesul crescut pentru acest produs.

Peste 50% dintre cardurile de cumpărături co-branded Mobexpert – Alpha Bank emise sub sigla Mastercard  au fost aprobate instant, direct în magazinele Mobexpert.

Aproape 75% dintre clienții Mobexpert au preferat să achiziționeze cu Mobexpert Credit Card la prima tranzacție produse din categoria mobilier general: canapele, dormitoare, saltele, mobilier living și dining. În proporție de 14% au ales să achite comenzi din categoria decorațiuni, iar 8% au plătit cu cardul mobilierul de bucătărie. Din magazinele Mobexpert au fost cumpărate cu Mobexpert Credit Card la prima tranzacție peste 2000 de produse, majoritatea clienților preferând să achiziționeze și serviciile de transport și montaj, la care au beneficiat de discountul de 50% în baza cardului de credit.

Pe lângă achizițiile de produse Mobexpert, cardurile co-branded au fost utilizate și în magazinele de electronice și electrocasnice, de îmbrăcăminte și încălțăminte sau materiale de construcții și pentru cumpărături de zi cu zi la supermarket.

„Ne bucurăm că Mobexpert Credit Card este apreciat de către clienții noștri pentru că le oferă cele mai avantajoase condiții de achiziție pentru mobilarea și decorarea casei, fiind un produs unic pe segmentul home & deco. De ce este Mobexpert Credit Card un produs financiar unic pentru piață de mobilier și decorațiuni din România? Pentru că oferă clienților noștri posibilitatea să achite în până la 36 de rate fără dobândă, să beneficieze de avantaje unice la produsele și serviciile Mobexpert și să îl utilizeze și în magazinul nostru online. În viitor, împreună cu Alpha Bank și Mastercard pregătim extinderea listei de beneficii atașate cardului valabilă atât la Mobexpert, cât și la alți parteneri din piață”, a declarat Adelina Badea, CEO Mobexpert.

„Prin intermediul parteneriatului de lungă durată cu Mobexpert și cu expertiza Mastercard, continuăm să oferim produse financiare dedicate, care vin în întâmpinarea nevoilor de finanțare a clienților și oferă posibilitatea unei gestionări eficiente și predictibile a bugetului personal. Interesul clienților pentru Mobexpert Credit Card a crescut constant, fluxul de aprobare rapid și beneficiile premium fiind motivele principale pentru care clienții aleg această soluție de finanțare. Ne bucură rezultatele înregistrate în primele 6 luni de la lansare, iar în perioada următoare ne concentrăm pe îmbunătățirea experienței clientului atât în magazine, cât și pe platforma online a  Mobexpert”, a afirmat Cristian Dragoș, Vicepreședinte Executiv Retail, Alpha Bank România.

„Cardul de credit Mastercard Mobexpert emis de Alpha Bank îi ajută pe clienți să își îndeplinească mai ușor dorințele, de la amenajarea locuinței la cumpărăturile de zi cu zi, totul printr-un proces de plată simplu, rapid și sigur, cu acces la o serie de avantaje unice. Iar rezultatele, după șase luni de la lansare, confirmă relevanța acestui produs financiar pe piața locală. Prin platformele și expertiza noastră, rămânem partenerul de tehnologie și inovație ce aduce plusvaloare atât clienților noștri, cât și industriei în general”, a spus Elena Dincă, Head of Sales, Mastercard România.

Prin intermediul Mobexpert Credit Card, clienții retailer-ului beneficiază de până la 36 de rate fără dobândă pentru achiziții din magazinele Mobexpert sau online pe www.mobexpert.ro. De asemenea, clienții se pot bucura de avantaje unice, precum 10% discount la produsele Mobexpert care nu beneficiază de alte reduceri sau 50% discount la tariful serviciilor de livrare Door to Door și Premium (mobilier și bucătării). Aceste beneficii sunt completate și de acces gratuit și nelimitat în lounge-urile Aeroportului Internațional Henri Coandă, cât și din cadrul Aeroportului Internațional din Viena, asigurare gratuită pentru cumpărături online și alte beneficii premium oferite de către Mastercard.

Mobexpert Credit Card este un card de credit Gold, emis sub sigla Mastercard, care poate fi obținut în showroom-urile Mobexpert și în rețeaua de unități ale Alpha Bank. Cardul poate fi utilizat în România și în străinătate, pentru cumpărături online, la comercianți și pentru retrageri de la ATM.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.