Conducerea ASF, vești bune pentru români: Prețurile la RCA nu vor crește în urma falimentului Euroins!
Șeful ASF, Nicu Marcu, susține că, în urma falimentului Euroins, prețurile la RCA nu vor crește. Asta pentru că, deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piață cele din 2022, spune conducerea ASF.
Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins pentru că deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piaţă cele din 2022, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, la ieşirea de la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.
„Preţul poliţelor nu o să crească în urma acestui faliment pentru că deja luăm nişte măsuri cu privire la proiectul de Hotărâre de Guvern pe care l-am înaintat Ministerului de Finanţe astfel încât tarifele practicate de către asigurători, nu tarifele de referinţă, să rămână în piaţă cele din 2022. Deci efectul pe următoarele 6 luni până când dispare efectul ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a spus Nicu Marcu.
Întrebat dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor va avea banii disponibili pentru plata tuturor celor care au suferit în urma situaţiei de la Euroins, Nicu Marcu a răspuns afirmativ.
„Fondul de Garantare a fost constituit să aibă bani. Are resursele necesare pe care poate să le abordeze astfel încât să aibă bani să plătească toate despăgubirile pentru cei care sunt păgubiţi în urma companiei Euroins”, a declarat Nicu Marcu.