CEC Bank și EximBank finanțează Toneli Holding, cel mai mare producător de ouă din România

CEC Bank a acordat o finanțare de circa 40 milioane de lei companiei Toneli Holding SA, parte din Grupul Toneli, cel mai mare producător de ouă din România. Finanțarea beneficiază de o garanție acordată de EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

“În ciuda provocărilor ridicate de actualul context economic, continuăm să susținem companiile din domeniul agricol, cu atât mai mult atunci când e vorba de firme cu care avem deja o colaborare de tradiție. Finanțarea agriculturii a înregistrat, anul trecut, o evoluție deosebită, CEC Bank consolidându-și poziția în acest domeniu, soldul creditelor acordate agriculturii crescând cu circa un miliard de lei”, a declarat Laura Mihai, director Direcția Clienți Mari CEC Bank.

”În general, se spune despre  bănci că îți dau umbrelă când este soare și o iau când plouă, dar acest parteneriat demonstrează contrariul. Într-o perioadă dificilă pentru mediul de afaceri și nu numai, plină de provocări, CEC și EximBank sunt alături de companiile românești și propun soluții financiare care servesc nevoilor reale ale comunității de business. Iar acesta este numai un exemplu al capacității EximBank de a construi parteneriate eficiente cu celelalte bănci comerciale, în beneficiul direct al firmelor locale care pot accesa mai ușor finanțarea necesară pentru activitatea curentă sau pentru investiții”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

„Toneli Holding, construiește an de an în jurul viziunii de a fi nu doar un lider de piață, ci și un etalon în ceea ce privește producția și distribuția de oua și alte produse adiacente. Pentru materializarea planurilor strategice, suntem conștienți că avem nevoie de suportul tuturor stakeholder-ilor și aici instituțiile financiare au un rol relevant. Suntem onorați să avem alături de noi în această călătorie ambițioasă, bănci cu rezonanță pentru economia românească, precum CEC Bank și EximBank, parteneriate ce ne generează în egală măsură încredere și responsabilitate”, a declarat domnul Toni Khoury, Director General, Grupul de firme Toneli.

Toneli Holding colaborează cu CEC Bank încă din anul 2013.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 61,8 miliarde lei, la sfârșitul lui 2022.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

Despre EximBank

EximBank este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active. Banca oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate, adaptate nevoilor acestora.

Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, EximBank este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea economiei.

Schema de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei se adresează companiilor mari și IMM-urilor cu o cifră de afaceri de minimum 20 mil. lei care pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru, la rate de dobândă subvenționată, precum și garanții de stat care acoperă până la 90% din creditele de investiții și creditele pentru capital de lucru acordate de băncile comerciale, ca expuneri noi. Pentru detalii: www.eximbank.ro

DESPRE TONELI

Toneli Holding și-a început operațiunile de producție și distribuție a ouălor acum peste 25 de ani. În prezent, compania își desfășoară activitățile de creștere a tineretului de păsări și pe cea de producție în 24 ferme amplasate în zona de Sud a țării, în județele Giurgiu, Teleorman, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, în peste 150 de hale de producție.

Compania a dezvoltat în ultimii ani conceptul „from farm to fork” și își securizează trasabilitatea acoperind întregul lanț trofic de producție și distribuție, de la pui de o zi, producție de furaje, sisteme de creștere a păsărilor, sortare, ambalare, distribuție, marketing, merchandising.

Ca rezultat al politicii de leadership și diferențiere, Familia Toneli este cel mai cunoscut brand din România de pe piața ouălor de consum având o cota de piață de peste 30% din comerțul modern și un brand awareness național de peste 70%.

Printre partenerii importanți din portofoliul Toneli Holding, regăsim Familia Regală a României, MC Donald’s, City Grill, retailul modern (IKA), rețele de tip LKA, platformele de distriburie on-line, clienți importanți din canalele Horeca și Industry, dar și ANBCT (Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.