Simona Halep nu poate scăpa de suspendare nici dacă va câștiga procesul!

Simona Halep, suspendată provizoriu de aproape opt luni după ce a fost depistată dopată la US Open 2022, contestă tot mai dur faptul că nu este judecată de Sport Resolutions, un tribunalul independent din Londra, pentru a primi un verdict definitiv.

Românca vrea să primească un verdict clar în privința perioadei de suspendare, dar chiar şi în cazul în care va câştiga procesul tot nu va reveni în circuitul WTA.

„Și dacă Simona Halep va câștiga procesul în care anunță că nu a fost vorba de o greșeală sau neglijență semnificativă, ea tot va fi suspendată cel puțin un an. Asta ar însemna că, și dacă s-ar fi judecat mai devreme, ea oricum nu ar fi jucat tenis acum”, a anunţat Ben Ben Rothenberg, cunoscutul jurnalist de la New York Times care s-a ocupat de cazul Simonei Halep. Mai mult decât atât, Ben Rothenberg spune că multe detalii din cazul Simonei Halep nu sunt cunoscute opiniei publice de aici și concluzia că „nu știm care sunt motivele reale ale acestor amânări”.

Dacă Simona Halep va demonstra că a fost victima contaminării și că substanța interzisă a ajuns în corpul ei fără voia sa, regulamentul prevede o suspendare de cel puţin un an. Asta înseamnă că sportiva ar putea reveni în circuit, în cel mai fericit caz, abia în octombrie, fiind cert că ratează toate Grand Slam-urile din 2023.

„Sportivii sunt direct răspunzători pentru ceea ce există în organismul lor. Trebuie să demonstreze cum a ajuns acea substanță în corp, pentru că substanța asta nu e permisă deloc în organism. Simpla prezență a acestei substanțe (n.r. – roxadustat) este considerată dopaj”, a declarat Gabriela Andreiașu, șefa ANAD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.