Eurodeputatul Maria Grapini îl pune la punct pe comisarul pentru administrație și buget, Johannes Hahn

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a avut o intervenție tranșantă, în plenul PE, în cadrul căreia l-a pus la punct pe comisarul pentru administrație și buget, Johannes Hahn (comisar austriac, care provine din Partidul Popular Austriac), în privința discriminărilor la care sunt supuși românii. În sprijinul afirmațiilor sale, Maria Grapini a dat ca exemplu blocarea de către Austria a aderării României la Spațiul Schengen și interzicerea accesului cetățenilor români, fără viză, în SUA.

“Sunt în PE din 2014 și, tot de atunci, pledez pentru echitate, pentru aplicarea tratatelor și a Regulamentelor în mod egal, pentru toate cele 27 de state membre ale UE, pentru a nu se crea inechități și, până la urmă, discriminare. Mă bucur, domnule comisar, că sunteți astăzi de serviciu pentru că una dintre inechitățile și discriminările făcute la adresa cetățenilor din țara mea (cei care m-au trimis aici, în PE), este aceea că Austria, țara dvs, se opune intrării României în Schengen, fără niciun argument”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a completat spunând că, în calitatea sa de membru al comisiei LIBE (Libertăți Civile și Afaceri Interne), cunoaște foarte bine Regulamentul Schengen și România nu încalcă niciun articol din acesta.

Europarlamentarul PUSL a vorbit totodată și de o a doua inechitate care îi afectează pe cetățenii români, și anume, faptul că aceștia nu pot merge în SUA, fără vize.
“A doua inechitate, domnule comisar – și poate transmiteți acest lucru și doamnei președinte Ursula von der Leyen – se referă la românii din țara mea care nu pot merge în SUA, fără viză. De ce nu aplicați reciprocitatea?…și v-aș ruga, domnule comisar, să mă ascultați foarte clar pentru că eu cu dumneavoastră vorbesc… Cred că puțin respect trebuie să aveți pentru membrii Parlamentului European… Cetățenilor din România nu li se acceptă să meargă decât cu viză în SUA. Aveți Tratatul, aplicați reciprocitatea și rezolvați aceste inechități!”, a conchis, revoltată, Maria Grapini, care a sancționat, astfel, lipsa de interes a oficialului european față de discursul domniei sale, dar și față de rezolvarea acestor subiecte stringente pentru români.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.