Mii de angajați din Sănătate protestează în fața Palatului Victoria!
Este protest de amploare chiar la această oră în fața Guvernului! Aproximativ 4000 de angajați din sănătate au ieșit în stradă din cauza salariilor mici.
Sindicaliștii susțin că salariile sunt înghețate încă din 2018, iar sporurile sunt și ele raportate la același nivel. Cadrele medicale cer aplicarea legii salarizării și deblocarea posturilor din spitale și amenință cu declanșarea grevei generale. Între timp, potrivit unor surse sindicaliștii se vor întâlni cu premierul Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății și ministrul Muncii pentru a discuta nemulțumirile pe care le au.
„Lucrez de 25 de ani în domeniul medical, nu mai avem respect din partea guvernului, din cauza insuficiențelor salariale. Eu sunt operator registrator medical. Parcă se promovează spitalele private, iar sistemul de stat e lăsat să moară. În mână, cu toate sporurile, nu iau mai mult de 3.000 de lei. Și asta după 25 de ani de muncă. Nu se acordă sporurile, nici măcar concediile, care sunt restante din 2021, de pe vremea pandemiei. Cred că soluția este finanțarea mai mare, să fie egalitate între toți membrii sistemului, pentru că sunt discrepanțe mari între spitale, dar și între orașe”, a declarat un protestatar.
Marşul angajaţilor din Sănătate va implica restricţii în trafic, astăzi, în Bucureşti. Poliţia anunţă că între orele 12:00 şi 13:30 nu se va circula, în etape, pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Revoluţiei – Piaţa Constituţiei.
Poliţia anunţă că între orele 12:00 şi 12:30 nu se va circula pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Piaţa Revoluţiei, iar între 13:00 şi 13:30, pe porţiunea Piaţa Revoluţiei – Calea Victoriei – Bulevardul Naţiunilor Unite – Bulevardul Libertăţii, până în parcarea din Piaţa Constituţiei.