Partida Kosovo-România, la un pas de a fi amânată din cauza ploilor excesive

Meciul Kosovo – România, programat pentru această seară – vineri, 16 iunie, de la ora 21:45, ar putea fi amânat. Reporterii de la Pristina au confirmat deja. 

Ploile au făcut haos în Kosovo. Gazonul se află într-o stare deplorabilă, motiv pentru care meciul programat pentru această seară, în UEFA Nations League, ar putea fi reprogramat.

Doi reporteri din presa sportivă română au confirmat, de la fața locului:

„Gazonul este foarte prost. Există o latură pe partea oficială care arată exact ca stadionul din Clinceni. Acum câteva sezoane, când Clincenii erau în Liga 1, au avut câteva sezoane în care și ei, și adversarii foloseau doar centrul terenului și o bandă, fiindcă pe cealaltă nu se putea juca. Inclusiv așezarea tactică devenise ceva original.

Problema este că, dacă va mai ploua și astăzi ca ieri și azi-noapte, va fi în pericol disputarea meciului. A fost potop aseară la antrenamentul României. Prognoza este ploaie continuă, până după meci”, a declarat reporterul Remus Răureanu, pentru GSP.

Kosovo (4-3-3): Muric – Vojvoda, Amir Rrahmani, M. Kryeziu, Paqarada – Celina, H. Kryeziu, Rrudhani – Rashica, Muriqi, Krasniqi

Rezerve: Ujkani, V. Bekaj, Aliti, Fazliji, Loshaj, Rrudhani, Zhegrova, Muslija, Dresevic, Albion Rrahmani, Topalli

Selecționer: Alain Giresse

România (4-1-4-1): Târnovanu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Camora – M. Marin – D. Man, D. Olaru, N. Stanciu, Fl. Coman – Alibec

Rezerve: Aioani, H. Moldovan, Cr. Manea, Nedelcearu, Sorescu, T. Băluță, Cicâldău, I. Hagi, Moruțan, V. Mihăilă, L. Munteanu, G. Pușcaș

Selecționer: Edward Iordănescu

Stadion: Fadil Vokrri / Capacitate: 13.980 locuri

Arbitru: Danny Makkelie / Asistenți: Hessel Steegstra, Jan de Vries (toți din Olanda)

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.