Liderii AUR critică dur pierderea fondurilor pentru spitale din PNRR

Liderii AUR au criticat, miercuri, într-o conferinţă de presă, pierderea banilor din PNRR pentru şase spitale, situaţie pentru care cei responsabili ar trebui „să demisioneze sau să fie demişi” şi au comentat anunţul privind o viitoare alianţă PSD-PNL.

„Comentând viitoarea alianţă, anunţată ieri de premierul Ciolacu şi de preşedintele Senatului, domnul Ciucă, vreau să-i felicit, să le spun că merg dintr-o mişcare politică abilă în altă mişcare politică şi le urăm numai sănătate. Vrem să participăm, să asistăm, să aplaudăm constituirea acestui bloc democratic care aduce aminte de istoria noastră de după al doilea Război Mondial şi de felul în care totalitarismul a fost introdus în România”, a declarat preşedintele AUR, deputatul George Simion.

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere AUR, senatorul Claudiu Târziu, a afirmat că, „în timp ce liderii principalelor partide parlamentare se joacă de-a democraţia, instituind tot felul de forme de cenzură şi aplicând din ce în ce mai apăsat metodele totalitarismului, neglijează aspectele cele mai importante ale vieţii româneşti”.

Târziu a întrebat dacă este adevărat că România pierde finanţarea pentru că a întârziat cu derularea proiectelor sau se taie finanţarea pentru că s-a marcat „o pretinsă creştere economică prea mare din perspectiva Comisiei Europene”.

El a adăugat că „acea listă controversată” pe care apare ca fiind prieten al lui Vladimir Putin, este „o invenţie pură” şi nu conţine numele său.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.