Se inaugurează prima pistă olimpică de canotaj din România cu prilejul Balcaniadei 2023!
La 15 septembrie debutează Campionatul Balcanic de Canotaj 2023, prima competiție internațională de canotaj organizată pe Lacul Lebăda din Pantelimon. Cu acest prilej se inaugurează și prima pistă olimpică de canotaj din România, cu o lungime de 2000 de metri.
Evenimentul se va desfășura până duminică, 17 septembrie, și este organizat de Federația Română De Canotaj în colaborare cu Primăria Orașului Pantelimon, Balkan Rowing Association și Agenția Națională pentru Sport.
La Balcaniada 2023 vor participa peste 200 de sportivi din 8 țări – Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia de Nord, România, Serbia, Turcia și Ucraina, care se vor întrece în 22 de probe. Sportivii fac parte din categoriile de Juniori I (17-18 ani) și Juniori II (15-16 ani), iar printre ei se vor regăsi și o parte dintre sportivii medaliați la Campionatul Mondial de Juniori (Under19) de la Paris.
La eveniment vor lua parte și președinții federațiilor de canotaj din țările participante, iar juriul va fi compus din 21 de arbitri naționali și internaționali.
Vineri, 15 septembrie, la ora 17:30, la Centrul Cultural Misionar Familia (fostul Complex Lebăda), va avea loc festivitatea de deschidere, cu defilarea tuturor țărilor participante, prezentarea juriului, precum și momente artistice organizate de Primăria Pantelimon.
Sâmbătă, 16 septembrie, la ora 09:00, pe malul Lacului Lebăda (Pantelimon) va fi organizată o conferință de presă înainte de startul competiției, inaugurându-se astfel oficial pista olimpică cu o lungime de 2000 de metri. Probele se vor desfășura sâmbătă și duminică (16-17 septembrie), între orele 09:00 și 12:00.
„După un an de muncă asiduă, sunt mândră să spun că avem, în sfârșit, prima pistă olimpică de canotaj din România, o pistă pe care ne-o dorim, însă, de mai bine de 30 de ani. Parteneriatul dintre Federația Română de Canotaj și Primăria Orașului Pantelimon a împlinit un an și mă bucur enorm că am găsit acești oameni minunați care nu doar au promis că fac, ci chiar au făcut. Este vorba despre domnul Marian Ivan, Primarul Orașului Pantelimon, și întreaga echipă de oameni muncitori și foarte serioși pe care el și-a construit-o.
Canotajul românesc este o forță și iată că, de acum, sportivii vor avea șansa să concureze și la ei acasă, nu doar în alte țări. Este un vis îndeplinit nu doar pentru mine, ci pentru generații întregi de canotori care și-au dorit întotdeauna să poată concura și în România.”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru Sport.