Ludovic Orban pune tunurile pe guvernarea PSD-PNL: Investițiile străine s-au prăbușit!
Fostul premier Ludovic Orban susține că investițiile străine în România s-au prăbușit, în anul 2023, față de anul 2022.
Ludovic Orban face o comparație între perioada actuală, în care România este guvernată de alianța PSD – PNL, și perioada în care România a avut un guvern PNL – USR – UDMR, iar PSD era în opoziție.
“De ce mi-a fost frică nu am scăpat. Ostilitatea guvernării psd-pnl față de mediul de afaceri provoacă consecințe grave pentru evoluția economiei românești. Investițiile străine în România s-au prăbușit. În primele 9 luni ale anului 2023 acestea s-au redus la 5 miliarde de Euro, de la 8, 761 de miliarde, cât au fost în primele 9 luni ale anului 2022. Și asta într-o conjunctură internațională în care multe companii sunt în proces de relocare a capacităților de producție către zone mai sigure. Pentru că investitorii nu mai au încredere în acest guvern.
Mai puține investiții străine înseamnă creștere economică mai mică, locuri de muncă mai puține , venituri din taxe, impozite și contribuții mai mici, oportunități de afaceri pentru companiile românești mai mici, transfer mai redus de tehnologii și de know-how, competiție mai redusă în diferitele sectoare ale economiei. Adică, mai multă sărăcie și mai puțină dezvoltare. De fapt, asta își dorește PSD dintotdeauna. Să fim cât mai săraci și dependenți de stat pentru a fi mai ușor de controlat și de manipulat”, a scris fostul premier Ludovic Orban într-o postare pe internet.