PUSL continuă campania de strângere de semnături pentru confiscarea averilor ilicite
Partidul Umanist Social Liberal continuă campania de strângere de semnături pentru iniţiativa legislativă privind confiscarea averilor ilicite.
Filialele PUSL din Bucureşti, Iaşi, Bihor şi Argeş organizează în acest weekend acţiuni de strângere de semnături în majoritatea oraşelor din aceste judeţe, iar cei care susţin această iniţiativă sunt aşteptaţi să semneze.
De altfel, PUSL îi invită pe toţi românii care îşi doresc să vadă averile colosale nejustificate confiscate, să semneze pentru susţinerea acestei iniţiative, la toate sediile PUSL din ţară.
Acest proiect de lege susţinut de PUSL reprezintă răspunsul pentru românii cinstiţi, care şi-au plătit mereu taxele şi impozitele la stat, în timp ce alţii au acumulat averi pe care nu le pot justifica şi niciodată nu au fost traşi la răspundere pentru acest lucru.
Propunerea legislativă este ca sumele obţinute ilegal să fie confiscate şi să ajungă la bugetul de stat.
Prin susţinerea acestui proiect, PUSL arată că „Fapte, nu vorbe!” este mai mult decât o deviză, este crezul tuturor umaniştilor.