Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, pune „punctul pe i”: Reglementarea privind deșeurile din ambalaje trebuie să țină cont de posibilitățile reale ale industriei!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

 

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D,  a avertizat, în plenul PE, că orice reglementare, așa cum este și cea legată de deșeurile din ambalaje, trebuie să țină cont de posibilitățile reale ale industriei.

“Totdeauna am susținut că o deschidere ambițioasă trebuie să fie armonizată cu realitatea și cu situația din teren. Este bine că toți ne luptăm pentru reducerea deșeurilor din ambalaje însă nu trebuie să uităm că, spre exemplu, cantitatea de ambalaje este direct proporțională cu cantitatea de alimente pe care le consumă populația și știm foarte bine că, din acest punct de vedere, există un consum excedentar”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a mai spus că un Regulament mai bun trebuie să țină cont de recomandările venite din partea celor care se pricep și, ca atare, cunosc foarte bine situația.

În sprijinul afirmațiilor sale, Maria Grapini a dat ca exemplu Amendamentul 417 care prevede o derogare pentru cele mai performante formate de ambalaje. Pentru că, a completat europarlamentarul PUSL,  nu orice ambalaj se potrivește la orice produs.

“Aici, trebuie să ținem cont de acest lucru și cred că trebuie să votăm cu foarte multă inteligență și foarte multă obiectivitate amendamente foarte bune, pentru a corecta propunerea Comisiei care, din punctul meu de vedere, nu a fost peste tot obiectivă și nu a ținut cont de realitate”, a precizat, marți, europarlamentarul român.

Într-o altă intervenție tranșantă, Maria Grapini, a menționat că susține drepturile consumatorilor la reparația bunurilor și prelungirea perioadei de garanție a acestora.

“De multe ori, cetățenii ne întreabă ce facem pentru ei! Concret! Și, iată că le dăm din nou consumatorilor și cetățenilor din țările noastre dreptul la reparație. Să nu ne imaginăm că, până acum, nu s-a reparat, dar fiecare cetățean trebuia să se descurce cum putea, în numeroase cazuri plătea foarte mult și renunța la reparație. Deși acum avem precizate lucruri suficient de clare este important cum se vor implica și statele membre. Pentru că statele membre trebuie să țină cont de ceea ce noi reglementăm aici și, în context, fiecare stat membru trebuie să aibă măcar o platformă unde să se întâlnească reparatorii și consumatorii”, a mai spus eurodeputatul umanist.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.