Eurodeputatul Maria Grapini pune „punctul pe i”: Nu voi susține niciodată consumul de alimente pentru care nu avem studii solide privind impactul asupra sănătății!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a precizat că, totdeauna, a susținut că este dreptul consumatorului să aleagă ce mănâncă. “Am pledat și pledez să ne conservăm tradițiile, inclusiv în domeniul alimentației, și nu voi susține niciodată altfel de alimente pentru care nu avem studii solide privind impactul asupra sănătății”, a punctat eurodeputatul Grapini.
„În calitatea mea de vicepreședintă a comisiei pentru protecția consumatorului, nu voi vota niciodată aceste aberații. Și în intervenția mea pe această temă, din această săptămână, de la Strasbourg, am spus răspicat aceste lucruri și, ca atare, nu voi vota un regulament prin care să introducem din nou plante modificate genetic. Punctul meu de vedere este clar: consumatorul trebuie să știe ce mănâncă și el trebuie să decidă, în cunoștință de cauză, în acest sens!”, a precizat eurodeputatul umanist.
Potrivit europarlamentarului PUSL, cât timp nu vor fi publicate studii care arată, fără dubii, că aceste plante modificate genetic nu aduc atingere sănătății omului, nu va fi de acord cu aceste lucruri. În niciun caz, a mai spus Maria Grapini, nu pot fi luate ca argumente valide faptul că o companie sau un institut oarecare – care, evident, vrea să câștige prin această inovație – spune că nu se aduce atingere sănătății omului.
“M-am luptat pentru etichetarea corectă a produselor, chiar unii producători din România au fost supărați din această cauză. Spunem că suntem mândri de sectorul agricol dar, oare, fermierii sunt mândri de ce facem noi pentru ei? Eu am spus că trebuie să scrie clar pe etichetă și de unde vine carnea. Dacă este, spre exemplu, carne de cal din Uruguay, să scrie pe etichetă acest lucru pentru că eu, ca și consumator, trebuie să știu ce mănânc”, a mai opinat eurodeputatul umanist.
Nu în ultimul rând, Maria Grapini a precizat că, personal, ca român care nu mănâncă nici viermi și nici muște, are dreptul să-și protejeze sănătatea și tradiția culturală.