Liderul AUR, George Simion, avertizează: Prin comasarea alegerilor se plănuiește o tentativă de lovitură de stat!
Acuzații grave de conspirație, tăinuire și grup infracțional organizat. Liderul AUR George Simion susține că angajații de la Autoritatea Electorală Permanentă au fost supuși la presiuni și acuză un grup infracțional organizat care plănuiește o tentativă de lovitură de stat prin comasarea alegerilor.
George Simion acuză că se urmărește încălcarea Constituției pentru jocuri politice înainte de alegeri.
„Vorbim aici de un grup infracţional organizat şi vom depune solicitări în acest sens la Procuratura Generală, pentru conspiraţie la încălcarea Constituţiei şi crearea unui grup infracţional organizat, tăinuire de informaţii. Avem mulţi oameni care ne-au spus că asupra angajaţilor de la Autoritatea Electorală Permanentă s-au făcut, ieri, presiuni pentru scrierea pe repede înainte a unei formule de încălcare a Constituţiei. Nu vom îngădui aşa ceva”, a spus liderul partidului AUR în cadrul unei conferințe de presă.