Eurodeputatul Maria Grapini, intervenție tranșantă în plenul PE: Comisia Europeană trebuie să instituie măsuri clare pentru securitatea sănătății cetățenilor și accesul la dispozitive medicale sigure!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D,  a solicitat Comisiei Europene, săptămâna trecută, în plenul PE de la Strasbourg, să instituie măsuri clare pentru securitatea sănătății cetățenilor și accesul la dispozitive medicale sigure.

“Este foarte bine că discutăm despre securitatea sănătății pacienților. Cu toate acestea, consider că este târziu, după 12 ani, să modificăm Regulamentele. Din păcate, de prea mult timp, ne ghidăm după principiul „mai bine mai târziu, decât niciodată”! În țara mea, dar și în multe alte state, pacienții nu au acces la dispozitive medicale. Să fii programat abia peste trei luni pentru un RMN sau un computer tomograf, să nu ai acces la o proteză, ca să nu mai vorbesc despre copii, care au nevoi medicale esențiale. Este uluitor că, după atâția ani, mor pacienți pentru că nu au acces la dispozitive medicale!”, a punctat eurodeputatul Grapini

De asemenea, Maria Grapini a tras un semnal de alarmă în privința deceselor cauzate de dispozitivele medicale necertificate corespunzător și care nu au performanțele, inclusiv de acuitate medicală, necesare.

În contextul în care, a mai spus eurodeputatul umanist, sistemele de sănătate sunt în criză, cu atât mai necesar devine accesul pacienților la dispozitivele medicale care le salvează viața.

“Până la urmă, nimic nu este mai important decât viața oamenilor. Fiind inginer de profesie, niciodată nu am mers pe improvizație, consider că trebuie să ne asigurăm că tot ce se pune pe piață are un grad de siguranță maxim, în privința utilizării dispozitivelor medicale!”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.