Europarlamentarul Maria Grapini a cerut oficial Comisiei Europene să sprijine România în demersurile sale legate de restituirea Tezaurului României însușit ilegal de Rusia!
Parlamentul European a dezbătut și votat, cu marea majoritate a voturilor, Rezoluţia privind restituirea Tezaurului României însușit ilegal de Rusia.
Europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, care a semnat alături de ceilalți eurodeputați români textul Rezoluției, a cerut oficial Comisiei Europene să sprijine România în demersurile sale legate de acest subiect. Solicitarea este una extrem de importantă, în condițiile în care doar votul acordat în Parlamentul European nu este suficient.
„Dacă Rezoluția este preluată de Comisia Europeană, atunci se pot găsi diverse soluții de susținere a demersurilor pe care România le face. Comisia poate chiar merge până acolo încât să propună sancțiuni suplimentare Rusiei și chiar să ofere sprijin României într-o eventuală acțiune în instanță”, a explicat Maria Grapini.
“Rezoluția de astăzi este un semn că România are nevoie de solidaritate. Suntem membri ai Uniunii Europene, avem nevoie de susținere. Doamna comisar a spus că este o problemă bilaterală. Da, dar care este scopul Uniunii până la urmă? Să știți că România nu acum cere pentru prima dată returnarea tezaurului și să se încheie odată cu jaful făcut de Rusia. În istorie, România, de peste 100 de ani în istorie, România și-a cerut aceste drepturi. Nu a reușit. Este momentul ca această rezoluție, sigur, cu sprijinul tuturor colegilor care sigur vor vota, să fie preluată ca un document și nu pusă la o parte, pentru că aici, în acest Parlament, am votat foarte multe rezoluții și nu s-a întâmplat nimic cu ele. Cetățenii din România așteaptă acest semn. Există sau nu solidaritate atunci când un stat membru este neîndreptățit? Este dreptul cetățenilor să-și recupereze acest tezaur, care generații în șir au lucrat pentru a-l avea. Vă cer, așadar, doamnă Comisar, să puneți în lucru această rezoluție care astăzi se va vota. Este dreptul României să spere la solidaritate”, a mai spus eurodeputatul Maria Grapini.