Europarlamentarul Maria Grapini le-a vorbit studenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați despre rolul UE în combaterea fenomenului dezinformării!
Europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, a participat, vineri, în calitate de invitat la o dezbatere -organizată de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România – adresată studenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați cu titlul „Dezinformarea și inteligența artificială – rolul UE în combaterea acestui fenomen”.
Alături de eurodeputatul Grapini, la evenimentul care a avut loc în Aula „Alexandru Ioan Cuza” (Aula Magna), au participat Alexandru Nechifor, președintele Senatului Universităţii, şi europarlamentarii Siegfried Mureșan, Dan Nica şi Ramona Strugariu. Dezbaterea a fost moderată de Eliza Vaș, șef Serviciu Studii Europene Institutul European din România.
Studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați au avut astfel ocazia de a dialoga cu Maria Grapini pe tema dezinformării și a rolului UE în combaterea acestui fenomen extrem de nociv.
Potrivit eurodeputatului Grapini, pentru o combatere eficientă, la nivelul UE, a fenomenului dezinformării, este nevoie, în primul rând, de conștientizarea acestuia, dar și de o comunicare argumentată.
De asemenea, europarlamentarul a reiterat necesitatea importanței înțelegerii corectă a informării pe cale digitală a publicului larg, în fața avalanșei de fake news și dezinformare.
„În calitatea mea de vicepreședintă a comisiei pentru Piață internă din PE, am spus, în privința comerțului online, că tot ceea ce e interzis în offline trebuie să fie interzis și în online. Situația este valabilă, în lupta împotriva dezinformării, mai ales în cazul hărțuirii și al distribuirii de informații false. De asemenea, așa cum am mai spus și la alte întâlniri similare, avem astăzi un observator european privind mass-media digitală. Totodată, primul lucru pe care trebuie să îl facem este conștientizarea publicului larg față de nocivitatea informațiilor false. Din păcate, în unele cazuri, noi, în societatea noastră, avem percepții greșite din cauza acestor informații false. De aceea percepția trebuie adusă cât mai aproape de realitate. Și, aici, joacă un rol important mass-media, școlile, cei care sunt formatori de opinie. Toți trebuie să ne implicăm în combaterea știrilor false. Indiferența ne costă”, a punctat, la finalul dezbaterii, Maria Grapini.
Nu este importantă doar legiferarea, cât mai ales modul în care se aplică reglementarea respectivă, care trebuie să fie pe înțelesul tuturor, a mai spus eurodeputatul.
Dezbaterea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări privind teme europene de interes pentru tineri la care a răspuns Răzvan Szabo din partea Biroului de Legătură al Parlamentului European în România.