CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin Creditul Fermierului
CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea Creditului Fermierul, schemă de ajutor de stat lansată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care fermierii pot beneficia de granturi pentru subvenționarea dobânzilor la credite.
“Creditul Fermierului este funcțional, fiind îndeplinite toate procedurile legislative și toți pașii procedurali, iar CEC Bank este printre băncile care au semnat deja convențiile pentru acordarea creditelor. Banca noastră continuă tradiția de a fi un partener de încredere al fermierilor români”, a declarat Bogdan Alexandrescu, director al Direcției AGRI din CEC Bank.
Perioada de creditare este de maxim 60 luni iar beneficiarii acestui Program sunt persoanele juridice, în calitate de fermieri, care desfășoară activități în domeniul agricol vegetal/zootehnic prin Codurile CAEN 011 – 015, care cuprind cultivarea plantelor nepermanente, a plantelor din culturi permanente, a plantelor pentru înmulțire, creșterea animalelor și activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor).
Destinația creditului este pentru finanțarea activității curente în domeniul agricol, cu excepția activităților de comerț. Valoarea facilității de credit se stabilește și va fi corelată cu necesarul de capital de lucru al firmei și în funcție de cifra de afaceri/valoarea încasărilor (în cazul PFA/IF/II).
Dobânda este standard: ROBOR 3M + 1,95 p.p.
Rata dobânzii prevăzută se suportă astfel:
- valoarea reprezentând ROBOR la 3 luni – de către bugetul de stat, prin bugetul MADR (în limita ajutorului maxim de 280.000 euro/beneficiar prevăzut de Cadrul temporar Ucraina);
- valoarea reprezentând marja (de maximum 1,95% pe an) – de către beneficiarul creditului.
Conform convenției de implementare încheiată între Bancă și FGCR, pentru beneficiarii eligibili se va estima partea din rata dobânzii reprezentând valoarea ROBOR la 3 luni, care reprezintă ajutorul de stat. Acesta se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor din Cadrul temporar Ucraina, fără a depăși echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârșitul anului 2023.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Despre Grupul CEC Bank
Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea / procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii. In prezent, FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative. Detalii se regăsesc pe website-ul FGCR https://fgcr.ro/despre-noi/.