Deschiderea expoziției „Alexandru Ioan Cuza 150”, la Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național al Bucovinei din Suceava

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei (MNB) anunță deschiderea expoziției temporare „Alexandru Ioan Cuza 150”. Vernisajul va avea loc marți, 9 aprilie 2024, începând cu ora 1300, la sediul Muzeului de Istorie (din cadrul MNB Suceava) din strada Ștefan cel Mare nr. 33.

În anul 2023 s-au împlinit 150 de ani de la moartea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să înscrie o pagină de mare însemnătate în istoria României, unul dintre principalii făuritori ai României moderne. Proiectul expozițional „Alexandru Ioan Cuza 150”, aduce pentru prima dată în fața publicului sucevean, exponate de mare valoare, unele dintre ele fiind încadrate la categoria Tezaur, din patrimoniul mai multor muzee, care au colaborat la această amplă expoziție dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, cel care în doar șapte ani de domnie avea să marcheze profund istoria noastră, cum puțini conducători au reușit să o facă. Acestea sunt: Muzeul Național de Istorie a României (București), Complexul Muzeal Național „Moldova”– Muzeul Unirii (Iași), Complexul Muzeal Național Neamț (Piatra Neamț), Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” (București), Muzeul Municipiului București, Muzeul „Vasile Pîrvan” (Bârlad), Muzeul Județean Vaslui, Muzeul Universității „Al. I. Cuza” (Iași), Muzeul Național al Bucovinei (Suceava).

Printre exponatele care vor putea fi admirate, obiecte ce au aparținut domnitorului, amintim: tunica de ofițer de lăncieri, celebrul portret oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, sabia de onoare dăruită de districtul Râmnicu Sărat în 1863 și bicornul acestuia. Printre obiectele personale ale lui Alexandru Ioan Cuza și ale Doamnei Elena Cuza, prezente în expoziție, se numără ceasuri, bijuterii, tabachere, servieta sa, un tac de billiard, brelocul din aur cu tipar sigilar din 1862, scrisori, sigilii, fotografii, bijuterii și o lampă.

Vor putea fi văzute: decorații românești și străine, fotografii, litografii și picturi, cărți poștale, tipărituri, portrete ale Doamnei Elena Cuza, piese de mobilier, printre care un fotoliu al domnitorului, documente legate de marile reforme ale lui Cuza, precum Circulara despre Legea Rurală (1864) sau ștampila Universității din Iași (1864). Vor fi expuse, de asemenea, obiecte ce poartă amprenta domnitorului și a doamnei Elena Cuza, din vechile colecții ale muzeului orașului Fălticeni, precum și mărturii legate de moartea lui Cuza (tricolorul îndoliat și o broșură cu programul ceremoniei de înmormântare a domnitorului) sau de posteritatea acestuia (medalii și cărți).

Expoziția este deschisă în perioada 9 aprilie – 30 iunie 2024, la sediul Muzeului de Istorie (din cadrul MNB Suceava) din strada Ștefan cel Mare nr. 33.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.