Umilirea României, pe tema Schengen, de către Austria continuă. Eurodeputatul Eugen Tomac: Am fost supus în mod abuziv și discriminatoriu unui proces de verificare pe aeroportul din Viena!

Deși România a devenit parte a acordului Schengen pentru frontierele aeriene și maritime, tot mai multe cazuri sunt semnalate în care români, inclusiv europarlamentari, nu beneficiază de această libertate de circulație fără controale suplimentare, plasând sub semnul întrebării conceptul de libertate de mișcare europeană. 
Europarlamentarul Eugen Tomac a relatat, într-o postare recentă pe Facebook, că a fost verificat de polițiştii austrieci pe Aeroportul din Viena, chiar dacă țara noastră a intrat în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime.
„Scandalos, este pur și simplu scandalos și revoltător. Am aterizat acum la Viena și, cum am coborât din avion, am fost supus în mod abuziv și discriminatoriu unui proces de verificare de către poliția lui Karner, în condițiile în care suntem oficial de o săptămână în Schengen. Dacă Guvernul Nehammer nu încetează această formă de discriminare imediat, voi cere viitoarei Comisiei Europene, dacă va dori votul meu, să acționeze la CJUE acest abuz de putere.
România a pierdut din 8 decembrie 2022 până în prezent, când Austria a votat pentru intrarea în Schengen a Croației și împotriva intrării României, peste 10 miliarde de Euro, pentru că economia noastră nu beneficiază de piața Unică Europeană!’, a punctat Eugen Tomac.
Europarlamentarul român a transmis direct un apel către șefa Comisiei Europene ca să ia măsuri pentru oprirea acestor controale pe aeroporturile UE:
„Ursula von der Leyen trebuie să apere acum Tratatul și să oprească imediat această formă de discriminare absurdă!
Ursula von der Leyen, you must act now and stop this abuse and discrimination against Romanians orchestrated by the Nehammer Government!!!”, mai scrie Eugen Tomac în postarea sa.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.