Rareș Hopincă (PSD-PNL): Facem investiții fără precedent în facilități de sport pentru copii. Nord Arena, o nouă sală polivalentă în Capitală: Va avea 8000 de locuri și va fi construită în Sectorul 2!

Marea sală de sport din nordul Bucureștiului, Nord Arena, se va ridica în zona Petricani din Sectorul 2. Va avea 8000 de locuri și va fi o facilitate ultramodernă, cea mai mare de acest tip a Capitalei. Proiectul aparține lui Rareș Hopincă, fost prefect al Municipiului București și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, și a fost prezentat în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o alături de Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, cu tinerii și elevii din sector.

“Din nefericire, cea mai dureroasă concluzie este că Primăria nu s-a implicat, în ultimii ani, în dezvoltarea infrastructurii pentru sport. Avem peste 55.000 de elevi și preșcolari care ar putea fi dirijați către sport, dar nu au unde să facă sport. Există multe probleme și multe dificultăți, atât pentru practicarea sportului de performanță, cât și pentru practicarea sportului de masă. Primăria Sectorului 2 a fost în ultimii ani mai mult o piedică birocratică decât un sprijin, iar acest lucru trebuie să se termine urgent.”, a spus fostul prefect al Capitalei.

Planul pentru o nouă sală polivalentă se regăsește în programul de guvernare locală pe care Hopincă îl propune pentru Sectorul 2.

“În „Planul pentru Sectorul 2”, îmi asum investiții masive, din fonduri europene, naționale și locale, în infrastructura sportivă a sectorului. Ne propunem ca în următorii 4 ani să construim în Sectorul 2, pe lângă Nord Arena, câte o sală funcțională de sport în fiecare cartier. Vom identifica suprafețe de teren, publice sau private și ne vom implica pentru a construi o infrastructură pentru sport adecvată pentru cei peste 55.000 de elevi din Sectorul 2.  Împreună cu Guvernul României, ne implicăm în reabilitarea și modernizarea Complexului Studențesc, o emblemă sportivă a Sectorului 2 și să sprijinim construirea noului Stadion Dinamo și refacerea bazei sportive. “

Nord Arena ar deveni, astfel, cea mai mare sală de sport a Bucureștiului și a treia a țării din punct de vedere a capacității, după cele din Cluj (10.000 locuri) și Brașov (11.000 de locuri, aflată în lucru).

“Trebuie să vedem că motorul sportului românesc ar trebui să fie cluburile sportive școlare, care sunt subfinanțate, au bugete doar pentru salarii. Ajungi la CSM-uri (cluburile sportive municipale) care uneori au bani, alteori nu. Unele n-au avut fonduri să trimită copiii la campionatele naționale, și nici de salarii. Fără o susținere a autorităților locale și fără implicare financiară, sportul de masă are foarte mult de suferit și, implicit, sportul de performanță.”, a spus Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport.

Actualul primar general, Nicușor Dan, a abandonat 4 ani ideea unei noi săli polivalente în București. Actuala sală, vechea Polivalentă din Parcul Tineretului, are o capacitate de 5.300 de locuri.

Comandat de PSD Sector 2. Executat de SC Apostrof Media SRL. CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.