Vot cu urna mobilă în mai multe spitale din Capitală

Românii care se află zilele astea în spitale, cu diverse probleme de sănătate, vor putea să-și exercite dreptul la vot la alegerile din 9 iunie. Reprezentanţii mai multor spitale au anunțat că pentru votul de duminică la alegerile europarlamentare şi locale au fost înregistrate cereri pentru votul cu urna mobilă. Printre unitățile medicale unde se va putea vota cu urna mobilă, duminică, se numără Spitalul Floreasca, Spitalul Fundeni, Spitalul Militar Central „Carol Davila”, Spitalul „Bagdasar Arseni” și Spitalul Universitar. 

„Sunt cereri de vot cu urna mobilă. Încă nu sunt centralizate”, a declarat vineri pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.

„Managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliţă, a afirmat că şi în unitatea medicală pe care o conduce se va vota cu urna mobilă.

Potrivit medicului, până vineri la prânz aproximativ 30 de persoane depuseseră cerere pentru a vota în spital.

Şi la Spitalul Militar Central „Carol Davila” se va vota cu urna mobilă, după cum a confirmat comandantul Florentina Ioniţă Radu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Bagdasar Arseni”, Florin Bica, a afirmat că au fost depuse cereri de vot pentru alegerile de duminică.

De asemenea, se va vota cu urna mobilă şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Românii îşi vor alege duminică reprezentanţii în administraţia locală – primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.