Eurodeputatul Maria Grapini sprijină politicile pentru creșterea competitivității IMM-urilor: Doar în acest mod vom avea politici sociale de protecție a cetățenilor vulnerabili!

Europarlamentarul Maria Grapini susține ferm politicile pentru creșterea competitivității IMM-urilor, pentru a putea avea, astfel, politici sociale de protecție a cetățenilor vulnerabili.

„În primul rând, pentru a fi credibilă, vă spun că 35 de ani am lucrat în industrie. Eu nu sunt om politic. Am pledat întotdeauna pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și consider că politica de susținere a capitalului autohton și a IMM-urilor trebuie să fie mai puternică. De asemenea, vreau să vă spun că, săptămâna aceasta, am avut ședință în PE și nu România a fost notificată pentru deficit excesiv, ci Italia, Germania, Franța și Malta. Haideți să nu mai aruncăm cu noroi și să spunem că România este mereu dată ca exemplu negativ!”, a punctat eurodeputatul Grapini.

Potrivit Mariei Grapini, trebuie să mergem spre identificarea unor soluții viabile. Trebuie să pornim de jos, a mai spus europarlamentarul, de la sursă, și să scădem impozitele pe muncă, concomitent cu creșterea impozitului pe capital.

În sprijinul acestor afirmații, Maria Grapini a dat drept exemplu măsurile care au ajutat firma sa – ca 50% din impozitul pe profit al IMM-urilor să meargă în retehnologizare – astfel crescând competitivitatea și locurile de muncă. Și, în felul acesta, a completat eurodeputatul, aducem surse la buget.

“Actualele pensii sunt bazate pe contributivitate. Dacă o asistentă medicală care a ieșit ieri la pensie a avut un salariu mic, va avea și o pensie mică. Trebuie să găsim un mecanism adecvat și să nu se mai plătească din mână, la negru sau la gri, salariile, și pe cartea de muncă să figureze salariul minim și, după aceea, să fim nemulțumiți că ieșim cu pensii minime. Eu am fost angajator, până în anul 2012, și nu am avut un om, de la portar până la directorul adjunct, care să nu fi avut trecut corect, pe cartea de muncă, salariul. Dacă ne furăm singuri căciula, o să ne plângem în continuare că nu avem pensii decente!”, a precizat europarlamentarul Grapini.

Nu în ultimul rând, Maria Grapini a menționat că, în privința protecției sociale pe sănătate, trebuie elaborat un mecanism de susținere cu sută la sută a rețetelor compensate, în cazul celor cu pensiile și salariile minime.

Asigurarea acestui tratament gratuit este permis de Comisia Europeană și se poate face prin politică națională, a conchis eurodeputatul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.