Un nou record al numărului de candidaţi – 4.204 pentru admiterea la UMF “Carol Davila” din Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidați înscriși la examenul de admitere care va avea loc duminică, 21 iulie 2024, începând cu ora 9. Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 –finanțate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) s-au înscris 4.204 de candidați, în creștere cu 360 , comparativ cu ediția din 2023 și cu 707 față de sesiunea din 2022 .
Examenul de admitere la studiile universitare de licență din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie și Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura în mai multe locații din Capitală. Candidații înscriși pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultățile de Medicină și Stomatologie, vor susține concursul de admitere în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), iar pentru Facultatea de Farmacie și la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv din Palatul Facultății de Medicină din București.
În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, aceasta creionează pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 737 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă. Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) regăsim un număr de 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală și Moașe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget și 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă.
”Este îmbucurător și totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre am înregistrat o creștere continuă a numărului de candidați, anul acesta fiind depășit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenți de liceu înscriși în competiție , cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidați dintre care 35 au fost deja atribuite premianților la olimpiadele naționale și internaționale . Iar dacă celor 35 olimpici care au ales să-și continue performanța în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros ”Bun Venit!” , tuturor candidaților le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 21 iulie, va selecta cu siguranță noi valori pentru medicina românească ” a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
La Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 candidați
Pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidați (față de 2.546 candidaţi – 2023), pentru Facultatea de Stomatologie, 877 de candidați (748 de candidaţi/2023) pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 105 candidați (91 de candidaţi/2023) pentru 100 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 479 de candidați(459 de candidaţi/2023) pentru 222 de locuri (Asistență Medicală Generală – 119 locuri, Moașe – 15, Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală – 44, iar Tehnică Dentară – 44) .
Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 535 de locuri cu taxă. Precizăm că pentru admiterea în Facultatea de Asistență Medicală Generală -filiala Ploiești a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget și 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfășoare în luna septembrie a acestui an. Pentru cele două locuri la Medicină, scoase la concurs, alocate anul acesta , în premieră, pentru viitorii angajați ai Serviciului Român de Informații, s-au înscris 5 candidați.
Amintim faptul că:
-în 2023, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.625 de locuri (1.245 –finanțate de la bugetul de stat, 380 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.844 de candidați, în creștere cu 347 , comparativ cu ediția din 2022
–în 2022, au fost scoase la concurs 1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 –finanțate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.497 de candidați (2.405-Medicină, Medicină Dentară-552, Farmacie-115, FMAM-425)
în 2021 au fost scoase la concurs 1.629 de locuri (1.236 –finanțate de la bugetul de stat, 393 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulți față de ediția din 2020, (2.337-Medicină, 595-Medicină Dentară, Farmacie-122, FMAM-345).
în 2020 – 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenți de liceu dintre care 2.246 la Medicină și 541 la Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie – 134 , FMAM-405 );
în 2019 – 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă (nr total candidați 3.058 , 2.002 – Medicină și 448 – Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie-181, FMAM 427) ;
35 premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale
De menţionat este faptul că, anul acesta, 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără susținerea concursului de admitere.
Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2024–2025 sunt similare celor de anul trecut : 15.000 lei /an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa anuală de studiu va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce privește taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licență în UMFCD, aceasta a fost ,anul acesta, 500 de lei.
Înscrierea candidaților la concursul de admitere, sesiunea iulie 2024 și depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf) s-a efectuat și anul acesta, exclusiv on-line, pe platforma dedicată concursului de admitere, care a putut fi accesată la adresa web www.adm.umfcd.ro