Eurodeputatul Maria Grapini a pledat, la Bruxelles și Strasbourg, pentru introducerea salariului minin european și pentru măsuri clare de protecție a cetățenilor vulnerabili!
Europarlamentarul Maria Grapini a avut, în precedentul mandat, numeroase intervenții, în plenul și comisiile PE, dar și pe plan intern, prin care a susținut introducerea salariului minim european! De altfel, eurodeputatul Grapini a explicat românilor modul de aplicare a Directivei europene privind salariul minim obligatoriu în fiecare stat membru!
“Nu este o Recomandare, ci o Directivă. S-a pornit de la faptul că, în anumite state membre, nu există o lege privind salariul minim. Nici în statele nordice, nici în Germania, și atunci s-a vrut protejarea lucrătorilor, în contextul actualei libertăți de mișcare. Mă refer aici la lucrătorii care merg dintr-o țară membră și lucrează într-o alta, care erau total neprotejați și care lucrau, mai ales cu caracter sezonier, în special în agricultură. Acesta a fost primul motiv al acestei Directive. Al doilea motiv este că, în unele statele membre, printre care se numără și România, unde veniturile sunt mici, acestea trebuie să fie ajustate după două criterii. Și anume, pe criteriul puterii de cumpărare a cetățeanului din statul respectiv și pe cel al venitului mediu brut!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Cu toate acestea, Maria Grapini a precizat că nu putem vorbi de un salariu minim obligatoriu, egal, în toate statele membre.
Europarlamentarul a susținut că, în condițiile în care Directiva se va adapta, în context național, la toate statele membre ale UE, și la noi, în România, această Directiva trebuie aplicată și asimilată în legislația națională.
În al doilea rând, a mai spus europarlamentarul Grapini, salariul minim pe economie este acordat în funcție de contextul național al fiecărui stat și nu este același în toate statele membre.
Maria Grapini a menționat, în context, că există obligația, prin această Directivă, ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu brut.
Dacă, însă, doar creștem salariile și nu venim din urmă și cu o creștere economică sustenabilă, a mai spus Maria Grapini, alimentăm inflația.
“Problema este cum putem să creștem din punct de vedere economic și reiterez că, din păcate, nu avem o politică fiscală corectă pentru dezvoltarea IMM-urilor din România. Astfel, acestea vor putea să alimente bugetul național. Dacă doar creștem salariilor și nu există și surse concrete la buget, consecințele vor fi pe măsură!”, a mai spus europarlamentarul Grapini.
„Eu am votat acest lucru cu „două mâini” pentru că românii erau exploatați în alte țări, care nu aveau această lege care să prevadă introducerea, la nivelul UE, a unui salariu minim. Comisia Europeană nu poate, nici în privința pensiilor, să ne spună să eliminăm sporurile!”, a conchis eurodeputatul.
De menționat faptul că România a trecut, în luna iunie a acestui an, la salariul minim european. Proiectul a fost votat, în Guvern, și prevede ca leafa minimă să nu fie mai mică decât 50% din salariul mediu brut.
Maria Grapini a cerut, în plenul PE, o politică fiscală care să-i ajute pe cetățenii vulnerabili!
Maria Grapini a precizat, în plenul PE de la Strasbourg, în prezența comisarului pe Economie, Paolo Gentiloni, că este necesară o politică fiscală care să-i ajute pe cei mai săraci, reiterând totodată necesitatea implementării unor măsuri clare de protecție a cetățenilor vulnerabili.
În opinia europarlamentarului român, Comisia Europeană are un rol important în acest sens și, ca atare, trebuie să pună bazele unui ghid de bune practici pentru acordarea de sprijin financiar gospodăriilor vulnerabile.
„Trebuie să intervenim urgent. Deși știm că fiecare stat are dreptul să-și stabilească mix-ul fiscal, să-l adapteze la nevoile locale, naționale, este necesară și o normalizare a acestor politici. Cu toate că spunem că vrem coeziune socială, există acum un decalaj enorm în interiorul pieței interne… spre exemplu, în cele 27 de state membre, avem salarii cu diferențe uriașe, de la unu la o mie. Mai mult, sunt oameni care nu-și mai pot plăti factura la curent, nu-și mai pot cumpăra alimente de bază, medicamente necesare și, astfel, se îmbolnăvesc!”, a avertizat Maria Grapini.