Putin, noi amenințări la adresa Occidentului
Vladimir Putin a declarat, miercuri, 25 septembrie, că Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă va fi atacată de orice stat.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, astăzi, 25 septembrie, că ar putea folosi arme nucleare în cazul în care țara lui va fi atacată de orice stat. Totodată, orice atac convențional asupra Rusiei care ar fi susținut de o putere nucleară ar fi considerat un atac comun, potrivit Reuters.
Președintele Vladimir Putin a afirmat că Rusia ar putea folosi arme nucleare în cazul în care ar fi atacată de orice stat. În deschiderea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, la care au participat înalţi oficiali, Putin a declarat că au fost făcute propuneri de modificare a doctrinei nucleare a Rusiei şi a spus că ar dori să sublinieze una dintre modificările-cheie propuse.
„Condiţiile pentru trecerea Rusiei la utilizarea armelor nucleare sunt, de asemenea, clar stabilite”, a mai spus Putin, adăugând că Moscova ar lua în considerare o astfel de mişcare dacă ar detecta începutul unei lansări masive de rachete, avioane sau drone împotriva sa.