Planul de pace al lui Trump pentru a opri războiul din Ucraina
Donald Trump are un nou plan pentru a opri războiul din Ucraina, dacă va câștiga alegerile din SUA, potrivit unor surse apropiate candidatului republican.
Donald Trump a susținut anterior că va pune capăt războiului rusesc din Ucraina în 24 de ore, fără să detalieze cum are de gând să facă asta. Potrivit unor rapoarte și declarații din cercul restrâns al fostului preșdinte republican, planul acestuia ar implica presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda teritorii sau pentru a renunța la aspirațiile de aderare la NATO.
Planul va include mecanisme de aplicare și consecințe pentru încălcarea acordului, potrivit consilierului. Însă, în opinia sa, ordinea ar trebui să fie menținută de trupele europene, nu de forțele NATO sau de forțele de menținere a păcii ale ONU.
„Există două lucruri asupra cărora America va insista. Nu vom avea niciun bărbat sau femeie în mecanismul de aplicare a legii. Noi nu plătim pentru asta. Europa plătește pentru asta”, a adăugat consilierul.
Fostul președinte american susține că Joe Biden ar trebui să vorbească cu Vladimir Putin așa cum au făcut președinții cu liderii sovietici în timpul Războiului Rece, și că aderarea la NATO nu este o opțiune pentru Ucraina pe termen scurt.
Fred Fleitz, fost analist CIA care a lucrat la Casa Albă în perioada administrației lui Trum, a sugerat anterior că aderarea Ucrainei la NATO ar putea fi scoasă de pe agendă mai mulți ani, pentru a forța Rusia să negocieze.
Cu toate astea, această abordare nu va fi sprijinită în unanimitate în cadrul Partidului Republican, potrivit Financial Times, care citează Consiliul European pentru Relații Externe.
Mike Waltz, un pion important din Camera Reprezentanșilor, a sugerat că Trump ar putea amenința cu prăbușirea economiei ruse prin scăderea prețurilor la petrol și gaze pentru a-l aduce pe Putin la masa negocierilor.
„Inunzi lumea cu petrol și gaze americane mai ieftine și mai curate. Faci să scadă prețul”, a adăugat Waltz.