Cine sunt elevii care pot primi mai devreme diploma de BAC…

Ministerul Educației a introdus o procedură care permite eliberarea mai rapidă a diplomelor de Bacalaureat pentru candidații care au promovat examenul și nu au depus contestație, înainte de afișarea rezultatelor finale.

Conform unui document oficial trimis inspectoratelor școlare, elevii care au trecut examenul și nu contestă rezultatele vor putea obține diploma mai devreme, însă acest lucru se va întâmpla doar după încheierea perioadei de depunere a contestațiilor.

În conformitate cu calendarul oficial, probele scrise de la Bacalaureat 2025 se vor desfășura între 10 și 16 iunie, iar primele rezultate vor fi afișate pe 20 iunie. În acest context, Ministerul Educației a clarificat.

„Diplomele de bacalaureat pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea specială mai 2025, sesiunea iunie 2025, respectiv sesiunea iulie-august 2025 şi nu au depus contestație, înainte de afişarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei pentru depunerea contestaţiilor”, se arată în adresa Ministerului, potrivit Edupedu.

Această decizie vine în întâmpinarea nevoii de a elibera diplomele pentru cei care au nevoie urgentă de ele pentru înscrierea la facultate sau alte activități educative.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.