RASCI susține o implementare echitabilă a Directivei privind tratarea apelor uzate urbane, în acord cu poziția industriei europene de îngrijire personală
În calitate de membru AESGP – Association of the European Self-Care Industry – și în acord cu poziția industriei europene de îngrijire personală, RASCI susține demersurile AESGP pentru o aplicare echitabilă și bazată pe dovezi a Directivei privind tratarea apelor uzate urbane (UWWTD).
Astfel, RASCI împărtășește preocupările AESGP cu privire la noul sistem de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR) introdus de Directivă, care impune obligații financiare exclusive asupra industriei farmaceutice și cosmetice, fără a lua în considerare toate sursele de micropoluare din apele uzate urbane. Această abordare selectivă încalcă principii generale ale legislației UE, precum principiul proporționalității și securității juridice, și contravine principiului „poluatorul plătește”, riscând să afecteze competitivitatea sectorului farmaceutic, dar și accesul pacienților la tratamente esențiale.
Repartizare disproporționată și arbitrară a costurilor
Deși AESGP și RASCI recunosc importanța tratării micropoluării, aplicarea Directivei într-un mod care impune costuri doar asupra a două industrii ignoră faptul că micropoluanții provin din multiple surse, inclusiv pesticide și biocide, detergenți și produse de uz casnic, parfumuri și substanțe industriale, microplastice, nanoparticule și metale grele, droguri recreative, reactivi și solvenți industriali, precum și altele. Micropoluanții detectați în apele uzate urbane pot proveni din multiple surse, fiind atribuiți mai multor sectoare producătoare (de exemplu, cofeina) sau neputând fi deloc asociați unei surse specifice (de exemplu, cocaina).
Conform cadrului actual, industria farmaceutică și cea cosmetică ar urma să acopere cel puțin 80% din costurile tratamentului cuaternar al apelor uzate, în ciuda faptului că datele științifice nu susțin această alocare. Studiul de fezabilitate al Comisiei Europene recunoaște dificultatea de a atribui cu exactitate sursa micropoluării, iar această abordare riscă să creeze un precedent periculos de supraimpozitare a unor sectoare pe baza criteriilor administrative, nu a datelor științifice. În plus, multe dintre substanțele detectate sunt considerate „substanțe proxy”, adică sunt selectate doar pentru că sunt bine cunoscute și au metode standardizate de detectare, fără a fi singurele responsabile de micropoluare. Este necesară o abordare echilibrată, bazată pe dovezi, pentru a asigura că toate sectoarele responsabile contribuie în mod echitabil și că nu există beneficiari fără contribuție („free-riders”).
Impact negativ asupra pacienților și industriei
Aplicarea inechitabilă a principiului EPR riscă să aibă consecințe negative asupra accesului pacienților la medicamente și asupra competitivității sectorului farmaceutic european. Cercetarea și dezvoltarea de noi ingrediente farmaceutice durează în medie 13 ani, ceea ce înseamnă că tranziția către alternative mai „verzi” nu poate fi realizată într-un timp scurt. Prin urmare, sistemul EPR, în forma sa actuală, este ineficient în stimularea inovației ecologice în domeniul farmaceutic și subminează obiectivele mai largi ale Pactului Verde European. În plus, subestimarea costurilor reale de implementare ale tratamentului cuaternar – de până la opt ori mai mari decât estimările inițiale – va pune o presiune financiară excesivă asupra companiilor farmaceutice și de cosmetice, ceea ce ar putea duce la retragerea unor produse de pe piață.
În acest context, este esențial ca responsabilitatea financiară să fie distribuită în mod echitabil între toate industriile care contribuie la micropoluarea apelor uzate. De asemenea, RASCI susține implicarea statelor membre printr-o contribuție de 20% din partea sectorului public la costurile tratamentului micropoluanților fără sursă identificabilă, astfel încât povara financiară să fie proporțională și echitabilă.
RASCI solicită o implementare echitabilă și bazată pe dovezi
Pentru a asigura o transpunere corectă a Directivei în legislația națională, RASCI se alătură AESGP în apelul către autoritățile europene și naționale pentru:
- Recunoașterea tuturor surselor de micropoluare, astfel încât Directiva să fie aplicată în mod echilibrat și proporțional;
- Implicarea tuturor industriilor responsabile, evitând supraimpozitarea exclusivă a sectorului farmaceutic și cosmetic;
- Asigurarea unei finanțări sustenabile, printr-o contribuție echitabilă a statelor membre la costurile tratamentului micropoluanților fără sursă identificabilă.
„Împărtășim îngrijorarea industriei europene de ȋngrijire personală și susținem demersurile acesteia. Suntem de acord că protejarea mediului este o responsabilitate comună. Iar asta înseamnă că nu este corect ca doar două industrii să suporte costurile modernizării și operării tratamentului apelor uzate. Este esențial ca toate sectoarele implicate în micropoluare să contribuie în mod echitabil și ca sistemul EPR să fie fundamentat pe dovezi științifice solide. RASCI sprijină toate eforturile pentru o implementare echitabilă și proporțională a acestei Directive,” a declarat Diana Mereu, Director Executiv RASCI.