Eurodeputatul Maria Grapini a vizitat spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși: “Am văzut un spital organizat și dotat la nivel european, care asigură tratamentul pacienților la nivel înalt!”
Europarlamentarul Maria Grapini a vizitat, vineri, spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, declarându-se impresionată de tot ce a văzut în cadrul acestuia.
Vizita a debutat cu o prezentare a indicatorilor de performanță ai unității spitalicești, urmată de vizite în mai multe structuri: secția de medicină internă, blocul operator, compartimentul de anestezie și terapie intensivă, compartimentul de primiri urgențe, recuperare medicală, îngrijiri paliative și neurologie. Au fost purtate discuții cu personalul medical, inclusiv medici și asistenți medicali, precum și cu pacienții.
Scopul vizitei a constat în prezentarea situației actuale a unității sanitare, identificarea necesităților specifice și analiza unor soluții concrete pentru sprijinirea spitalelor publice românești, la nivel național și european.
“Am văzut un spital organizat și dotat la nivel european, care asigură tratamentul pacienților la nivel înalt. Un colectiv unit, profesionist, implicat, condus excelent, cu tenacitate, ambiție si profesionalism, de managerul spitalului, Constantin Poiană. Am vizitat saloanele, blocurile operatoare, ATI, primiri urgențe, totul este bine organizat și cu dotări de top care oferă încredere pacienților. Se dovedeste clar, la Buhuși, că omul sfințeste locul. Pentru investiții și dotări, domnul Poiană nu s-a bazat pe banii de la buget, a atras sponzorizări, donații și multe fonduri europene. Felicitări, domnule Poiană! Felicitări, întregului personal. Vin la acest spital pacienți din toată țara – doar 31% sunt din Buhuși! Si asta, repet, se datorează încrederii pe care acești oameni minunati și-au construit încrederea cu multă muncă și dedicare!”, a precizat, la finalul vizitei, eurodeputatul Grapini.
De asemenea, Maria Grapini s-a declarat impresionată și de capela din spital, unde bolnavii pot veni să se roage și să asculte slujba!