Sejururi pentru o toamnă de poveste și sărbători în destinații spectaculoase

Toamna este cu siguranță, unul dintre cele mai bune momente din an pentru a călători. Temperaturile devin mai blânde, destinațiile turistice nu mai sunt aglomerate, iar peisajele capătă culori spectaculoase. Pentru seniorii care își doresc să descopere locuri noi într-un ritm confortabil, dar și pentru cei care își pot organiza vacanțele în această perioadă, agenția de turism Hello Holidays a pregătit o colecție bogată de sejururi de toamnă și oferte speciale potrivite pentru toate gusturile. Ofertele sunt fără limită de vârstă și fără taxă suplimentară pentru non-seniori, astfel încât oricine își dorește o vacanță relaxantă, culturală și bine organizată să se poată bucura de aceste experiențe.

Mai mult decât atât, pentru turiștii care își fac deja planurile de Revelion, agenția Hello Holidays propune pachete variate, atât cu autocar, cât și cu avion, în destinații care combină tradiția cu spectaculosul.

Toamna este sezonul ideal pentru sejururi, mai ales pentru turiștii seniori, care își doresc vacanțe în ritm lejer, dar pline de conținut. Am creat programe variate, pentru toate gusturile și toate tipologiile de călători, fără restricții de vârstă sau taxe suplimentare. Cei care iubesc Italia pot alege Toscana, Napoli sau Coasta Amalfitană, iar pentru pasionații de peisaje spectaculoase, Elveția și Coasta de Azur sunt opțiuni de neratat. Cei care visează la destinații însorite și relaxante au la dispoziție programe în Malta sau Valencia. De asemenea, Revelionul este o ocazie specială, iar în 2026 ne dorim ca fiecare turist să înceapă anul cu amintiri frumoase, indiferent dacă alege să rămână în țară, cum este cazul programului în Bucovina, sau să exploreze capitale europene precum Paris, Viena sau Barcelona, ori destinații mai îndepărtate, cum este spectaculosul Hong Kong.”, a declarat Mădălina Balaiban, General Manager Hello Holidays.

Programe de toamnă pentru seniori – 8 zile de poveste, pe gustul oricărui călător

Toamna aduce cu sine farmecul călătoriilor tihnite, departe de agitația sezonului estival. Este perioada ideală pentru explorări culturale, pentru plimbări prin orașe istorice și degustări de vinuri în peisaje picturale. Temperaturile blânde, culorile calde ale naturii și atmosfera relaxată transformă fiecare zi de vacanță într-o experiență de neuitat. Hello Holidays a pregătit pentru această toamnă o serie de sejururi de 8 zile, cu zbor inclus, în unele dintre cele mai frumoase destinații din Europa.

Sejur Veneția – Emilia Romagna (8 zile cu avion)

O incursiune într-o Italie romantică și rafinată, de la canalele venețiene până la orașele gastronomiei italiene, Verona, Vicenza, Castelfranco și Basano del Grappa. O experiență pentru simțuri, completată de vinuri și peisaje rustice. Plecările încep din 9 septembrie, iar prețurile pornesc de la 629 euro/persoană, loc în cameră dublă. În preț sunt incluse: biletele de avion, taxe de aeroport, transferuri ( aeroport – hotel), cazări cu demipensiune, ghid însoțitor din partea agenției.

Sejur Toscana (8 zile cu avion)

Un sejur de vis prin regiunea colinelor și a artelor. San Marino, Bologna, Siena, Pisa San Gimignano și Cinque Terre oferă o combinație de cultură, arhitectură renascentistă și tradiții autentice. Plecari din Iași, încep din 20 septembrie, iar prețurile pornesc de la 659 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Sejur Barcelona și Costa Brava (8 zile cu avion)

O călătorie în inima Cataloniei, unde turiștii pot admira capodoperele lui Gaudí, gusta tapas autentice și se pot relaxa pe țărmurile spectaculoase ale Costa Brava. Plecări din Cluj Napoca, încep din 25 septembrie, iar prețurile pornesc de la 609 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Sejur Valencia (8 zile cu avion)

Orașul viitorului, cu Orașul Artelor și Științelor, dar și al tradițiilor mediteraneene, cu plaje însorite și centrul vechi plin de viață. Valencia și ale sale clădiri ce alcătuiesc un impozant centru de agrement și cultura, proiectat de Santiago Calatrava, oferă o imagine de avangarda care ne poartă în secolul XXI. Plecările încep din 19 septembrie, iar prețurile pornesc de la 649 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Sejur Napoli și Coasta Amalfitană (8 zile cu avion)

Un sejur în sudul Italiei, în care istoria milenară a Pompeiului se împletește cu farmecul pitoresc al localităților de pe Coasta Amalfitană – Positano, Amalfi și pitorescul oras Sorrento. Plecările încep din 12 septembrie, iar prețurile pornesc de la 699 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Sejur Elveția și Italia de Nord (8 zile cu avion)

De la Alpii elvețieni până în lacurile italiene, turiștii se vor bucura de peisaje spectaculoase, orașe elegante și o atmosferă de poveste. Plecările încep din 19 septembrie, iar prețurile pornesc de la 699 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Sejur Malta (8 zile cu avion)

O destinație însorită toamna, ideală pentru explorări istorice în Mdina și La Valletta, dar și pentru relaxare pe malul Mediteranei. Capitala Maltei, Valetta a fost declarată patrimoiu UNESCO datorită arhitecturii sale baroce și a străduțelor pe piatră înguste. Plecările încep din 17 octombrie, iar prețurile pornesc de la 769 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Sejur Coasta de Azur (8 zile cu avion)

Lux și eleganță la malul mării: Nisa, Cannes, Monaco și Nisa oferă o experiență rafinată, dar și relaxantă, în decorul plin de soare al toamnei franceze. Pentru plecările din 11 octombrie prețul este de 749 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Revelion 2026 – Destinații speciale pentru începuturi spectaculoase

Indiferent dacă vă doriți să petreceți Revelionul într-un peisaj de iarnă autentic din România, să admirați focurile de artificii de pe malurile Senei sau să vă bucurați de soare în Asia, Hello Holidays oferă variante pentru toate preferințele și bugetele. Programele includ transport, cazare, mese festive și ghid profesionist, astfel încât experiența să fie completă, fără griji. Pachetele sunt atent construite atât pentru cei care vor să petreacă într-un cadru animat, în capitale europene vibrante, cât și pentru cei care preferă un Revelion liniștit, în aer curat de munte sau în destinații exotice. În plus, flexibilitatea alegerii între autocar și avion oferă tuturor posibilitatea de a găsi varianta potrivită, indiferent de ritmul sau stilul lor de călătorie.

Destinații cu autocar:

  • Revelion Bucovina (4 zile) – Sărbători românești autentice, cu mâncăruri tradiționale, obiceiuri de iarnă și ospitalitate în locuri de poveste. Preț redus, 2056 lei / persoană, loc în cameră dublă (bonus, cina festivă de Revelion inclusă).
  • Revelion Macedonia de Nord (5 zile) – O destinație surprinzătoare, cu peisaje montane și orașe istorice ca Ohrid, inclus în patrimoniul UNESCO. Pret: 269 euro euro/persoană, loc în cameră dublă.
  • Revelion Praga (6 zile) – Orașul de aur devine și mai magic iarna, cu târguri de Crăciun, arhitectură gotică și atmosfera sa romantică.
  • Revelion Atena ( 7 zile) – Pentru cei care vor să îmbine sărbătoarea de Revelion cu o incursiune în istorie și cultură mediteraneană, circuitul cu autocar în Atena este alegerea perfectă. Timp de 7 zile, turiștii vor descoperi frumusețea capitalei Greciei, orașe pline de farmec precum Salonic și Riviera Olimpului. Preț redus: 472 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Destinatii cu avion:

  • Revelion Barcelona (5 zile)Revelion în stil mediteranean, printre palmieri, tapas și repere medievale notabile. Preț redus: 849 euro/persoană, loc în cameră dublă.
  • Revelion Paris (5 zile)Orașul iubirii și al luminilor, ideal pentru o noapte festivă pe celebrul bulevard Champs Elysee sau o croazieră pe Sena. Preț redus: 899 euro/persoană, loc în cameră dublă.
  • Revelion Viena (5 zile) – Muzică clasică și târguri de iarnă într-unul dintre cele mai rafinate orașe europene. Preț redus: 1099 euro/persoană, loc în cameră dublă.
  • Revelion Elveția – Alsacia (8 zile) – Combină farmecul satelor alsaciene decorate de sărbătoare cu eleganța orașelor elvețiene. Preț redus: 1079 euro/persoană, loc în cameră dublă.
  • Revelion Hong Kong (11 zile) – O experiență exotică, unde cultura asiatică întâlnește luxul futurist. Ideal pentru cei care vor un Revelion cu totul diferit. Preț redus: 2699 euro/persoană, loc în cameră dublă.

Hello Holidays reușește, prin aceste sejururi și oferte, să transforme fiecare sezon într-un motiv de evadare, de descoperire și de bucurie. Cu un portofoliu generos de destinații și o organizare atentă la detalii, agenția oferă siguranță, confort și experiențe memorabile pentru toți iubitorii de vacante.

Pentru detalii și rezervări, vizitați https://www.helloholidays.ro/.

Despre Agenția de turism Hello Holidays

Agenția de turism Hello Holidays spune „Hello” vacanțelor românilor de peste 18 ani și oferă pachete turistice concepute special pentru fiecare destinație. Turistii se pot bucura pe deplin de ajutorul agenților de turism, care le oferă posibilitatea de a-și personaliza vacanțele în funcție de dorințe și preferințe. Sejururi individuale, all-inclusive, demipensiune, mic dejun sau doar cazare și transport, tot procesul se desfășoară simplu și rapid pentru cele mai reușite vacanțe. Cu ajutorul uneia dintre cele mai bune agenții de turism din București, Hello Holidays, alegerea unei vacanțe nu a fost niciodată mai ușoară. Mai multe detalii si oferte pe www.helloholidays.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.