Campania de prevenție – Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2025

Peste 5.200 de consultații medicale oferite de medicii voluntari ai UMFCD

În perioada 11-16 august, campania Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București – “Asumă-ți să fii sănătos!”, prin cei 46 de medici voluntari, a oferit turiștilor aflați în stațiunile din sudul litoralului românesc un număr de 5.218 de consultații dermatologice, endocrinologice, pediatrice și, în premieră, anul acesta, consultații pneumologice.

Pentru al cincilea an consecutiv, campania de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a fost prezentă în stațiunile din sudul litoralului românesc (Olimp, Neptun, Saturn, Jupiter și Mangalia) și a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE),  Societatea Română de Pediatrie și Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța

5.218 consultații medicale , în regim gratuit , în domeniile dermatologiei , endocrinologiei, pediatriei și pneumologiei. Screening melanom, screening sindrom metabolic, screening osteoporoză, evaluări spirometrice, precum și evaluare stare de nutriție a copiilor în corelație cu anumite variabile socio-economice și familiale. Acesta este rezultatul campaniei de prevenție ”Asumă-ți să fii sănătos!” –Litoral 2025 de către cei 46 de medici rezidenți, specialiști și primari dermatologi, endocrinologi, pediatri și pneumologi angrenați în amplul program anual de voluntariat, derulat pe litoralul românesc de către Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Astfel, în perioada 11-16 august 2025, în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 16 august, când programul de screening s-a derulat  doar în cursul dimineții, toți cei care au dorit să beneficieze de un consult medical gratuit i-au putut întâlni pe medicii noștri voluntari aflați în puncte special amenajate pe plajă (corturi generoase puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale) în stațiunile : Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter și Mangalia .

Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2025- este 5.218  din care 1.544 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; 699 consultații pediatrice, 977 consultații pneumologice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.328 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 670 de consultații pentru screening osteoporoză.

Mai mult, pe parcursul celor 6 zile ale campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2025, medicii au depistat o serie de suspiciuni de boli dermatologice grave, persoane cu risc crescut și foarte crescut de fractură osteoporotică sau cu diverse afecțiuni tiroidiene, precum și adulți , dar și copii, cu un grad ridicat de obezitate.

Campania de prevenție – Asumă-ți să fii sănătos! – a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București ajunsă, anul acesta, la cea de-a cincea ediție, reliefează încă o dată un aspect îmbucurător din partea concetățenilor noștri față de propria lor sănătate, numărul mare de turiști aflați în concediu în stațiunile din sudul litoralului românesc care au interacționat săptămâna trecută cu medicii noștri voluntari demonstrând acest lucru, fapt ce ne încurajează să dăm continuitate campaniei noastre în cadrul căreia intenționăm să lărgim aria de evaluare prin aducerea unor noi specialități medicale așa cum am reușit în această ediție să cooptăm pneumologia, pentru care interesul turiștilor a fost unul semnificativ” a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga.

Totodată acesta a ținut să mulțumească întregii echipe a campaniei Asumă-ți să fii sănătos! -litoral 2025, Societății Române de Dermatologie, Societății Române de Endocrinologie,  Societății Române de Pediatrie , Societății Române de Pneumologie, Ministerului Apărării Naționale , Direcției de Sănătate Publică din Constanța, echipelor SMURD și SALVAMAR :

”Țin să mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestei campanii de prevenție care, prin empatie, dedicare și profesionalism au reușit să transforme această ediție aniversară într-un nou succes și în mod special turiștilor care au donat câteva minute din concediul lor pentru propria sănătate și demonstrându-ne un grad ridicat de înțelegere și conștientizare asupra rolului extrem de important pe care îl are medicina de prevenție în păstrarea echilibrului stării de sănătate”.

Dermatologie

Astfel, din punct de vedere dermatologic au fost depistate multiple suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale (17 suspiciuni/carcinom bazo-celular, 29 suspiciuni/keratoze actinice, 68 suspiciuni/nevi displazici atipici  și 2 suspiciuni /melanom). Pe lângă aceste suspiciuni de cancere de piele  au fost evaluate și numeroase alte leziuni tumorale benigne pentru care s-a recomandat monitorizarea la medicul de specialitate.

Pediatrie

Dintre cei 699 de copii evaluați (49,1% fete și 50,9% băieți) 69,5% au prezentat greutate corporală normală, 21% sunt supraponderali, 5,5% au prezentat un grad ridicat de obezitate, iar 4,5% sunt sunt subponderali. De asemenea, aproximativ 52.5% dintre copiii evaluați au declarat că se spală pe dinți de două ori pe zi, iar 26%, doar o singură data pe zi, majoritatea schimbând periuța de dinți la 1-3 luni. Cei mai mulți copii (33,6%) efectuează control stomatologic la 6 luni.

Endocrinologie

În aria endocrinologiei, din totalul de 1.328 de turiști care au efectuat screening pentru sindrom metabolic, 568 au fost bărbați, iar 760 femei. Au prezentat sindrom metabolic 296 de persoane (22.3% din numărul total). Dintre bărbații cu vârsta de peste 50 de ani, 33.3% au prezentat sindrom metabolic, în timp ce 37.14% dintre femeile aflate în post-menopauză au fost diagnosticate cu această afecțiune. În ceea ce privește hipertensiunea arterială, aproximativ 45% dintre turiștii examinați erau cunoscuți cu HTA primară, iar diabet zaharat tip 2 cunoscut au prezentat 8.43% dintre turiștii care au participat la screening.

Screening-ul pentru riscul de fractură osteoporotică a fost efectuat la 670 de turiști, 31 dintre aceștia (4.84%) au prezentat risc crescut sau foarte crescut de fractură. Acest risc a fost evidențiat la 1% dintre bărbații cu vârsta de peste 50 de ani, respectiv la 7.63% dintre femeile în postmenopauză.  De asemenea, raportat la greutatea corporală a turiștilor consultați în cadrul Campaniei “Asumă-ti să fii sănătos” – Litoral 2025, s-au observat următoarele aspecte: 37.5% au fost supraponderali, 28.46% au prezentat obezitate, dintre care obezitate severă grad III, 3%. Astfel, aproximativ 70% dintre cei evaluați au avut greutate corporală peste cea normală.

Pneumologie

2025 este anul în care medicii pneumologi se alătură campaniei ”Asumă-ți să fii sănătos”, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Cu cinci echipe timp de 6 zile, medicii pneumologi au evaluat 977 de persoane. Evaluarea pneumologică a presupus sfaturi de renunțare la fumat, discuții și recomandări de igienă a somnului, dar și sfaturi care vizează profilaxia infecțiilor respiratorii. Consultul pneumologic s-a finalizat cu evaluarea spirometrică, prin care funcția pulmonară a turiștilor care s-au prezentat la corturile campaniei a fost măsurată.  Persoanele depistate cu tulburări de somn sau cu funcție pulmonară diminuată, au fost îndrumate către cabinetul unui pneumolog, din localitatea unde locuiesc, oferindu-se investigația spirometrică efectuată.

Potrivit reprezentaților Societății Române de Pneumologie ”astfel de campanii au un rol esențial în ceea ce ne dorim cu toții, educația pentru sănătate a persoanelor  adulte, astfel încât acestea să abordeze principalele direcții profilactice de care are nevoie organismul lor pentru o viață sănătoasă. Sănătatea respirației este un obiectiv pe care fiecare persoană trebuie să și-l asume pe termen lung, iar Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, prin profilul primordial educațional pe care, este alături de cei interesați, în acest sens”.  Pneumologii prezenți în campanie prin contactul direct cu comunitatea, au oferit posibilitatea unor discuții consistente, aplicate și dinamice, pentru principalele teme de profilaxie de care plămânul nostru are nevoie.

Campania de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2025 a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie și Societatea Română de Pneumologie cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța și s-a derulat în perioada 11-16 august beneficiind de voluntariatul celor 46 de medici rezidenți, specialiști și primari, precum și de suportul coordonatorilor principali ai acestui proiect : Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al UMFCD, Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Prorector al U.M.F.C.D, Președinte al S.R.Ped. – Prof. Univ. Dr. Doina Pleșca, Conf. Univ. Dr. Anca Drăgănescu, Director Medical al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, Președinte al S.R.P. – Prof.Univ.Dr. Florin Dumitru Mihălțan, Conf.Univ.Dr. Beatrice Mahler -Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, Președinte al S.R.D. – Conf. Univ. Dr. Alin Codruț NicolescuProf. Univ. Dr. Maria Magdalena Constantin – Spitalul Clinic Colentina din București și Ec. Cristina Schipor, Director Executiv al D.S.P. Constanța.

De la debutul campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!”-a UMF ”Carol Davila” din București, din luna august a anului 2021 și până anul trecut, în cele patru ediții anterioare  consecutive s-au realizat 16.550 de consultații, în regim gratuit, în peste 1.300 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi și pediatri au interacționat permanent cu turiștii care au apelat la serviciile medicale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.