Șefii și inspectorii ANAF, ONJN și de la Vamă pot fi testați poligraf!

Coaliția de guvernare a stabilit după ședința de luni seară o mare parte din modificările fiscale care vin o dată cu Pachetul II promis de Executiv, însă propuneri au fost făcute inclusiv miercuri de dimineață, când la Palatul Victoria se discuta varianta finală a proiectului. Surse politice au declarat că social-democrații au propus taxarea câștigurilor din criptomonede, un proiect mai vechi promis de Ministerul Finanțelor, cu 16%, dar și scutirea de la plata CASS a veteranilor de război.

Coaliția de guvernare a făcut mai multe modificări în privința măsurilor fiscale ce urmează să fie adoptate în Pachetul II. Astfel, se discută taxarea cu 16% a câștigurilor obținute din criptomonede dar și eliminarea CASS pentru veterani. În plus, potrivit unui draft pe baza căruia formațiunile au discutat, sunt instituite noi reguli pentru firmele cu datorii, dar și pentru controalele de la Vamă și ANAF.

Taxă pe colete din afara UE: fiecare colet poștal provenit din afara Uniunii Europene va fi taxat cu 25 lei, sumă datorată de destinatar, indiferent de valoarea produsului. „Se instituie o taxă logistică pentru gestionarea fluxurilor de bunuri extracomunitare, în valoare de 25 de lei pentru fiecare colet  ce conține bunuri cu valoare comercială, denumit în continuare colet, care intră pe teritoriul României, cu loc de începere al livrării în afara teritoriului Uniunii Europene, a cărei valoare declarată se situează sub plafonul de 150 de Euro, denumită în continuare „taxă”, indiferent de locul punerii în liberă circulație în Uniunea Europeană”, se arată în documentul citat.

Furnizorii de servicii poștale vor fi obligați să păstreze timp de 5 ani informații despre coletele respective și să le pună la dispoziția autorităților fiscale și/sau vamale, după caz, la solicitarea acestora. În caz contrar, vor fi amendați.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.