Veniturile din accizele pe băuturi spirtoase, în scădere cu peste 53 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, după creșterea majoră a valorii accizei

Veniturile colectate de stat din accizele aplicate băuturilor spirtoase au înregistrat o scădere de 53,87 milioane RON în primele nouă luni ale anului 2025 față de perioada similară a lui 2024, în pofida majorării nivelului accizei cu peste 14,4%.

Datele autorităților confirmă un fenomen asupra căruia noi am avertizat în repetate rânduri: majorarea accizei la spirtoase nu este o soluție pentru creșterea veniturilor bugetare. O acciză mai mare înseamnă un preț mai mare pentru consumatori, ceea ce determină orientarea către produse illicite care, deși sunt mai ieftine deoarece nu includ taxe, sunt periculoase,” a declarat Florin RĂDULESCU, președintele Spirits România.

Potrivit datelor oficiale transmise la solicitarea Spirits România, în primele 9 luni ale anului 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat accize în valoare totală de 826,75 milioane lei, comparativ cu 880,62 milioane lei în aceeași perioadă a anului 2024 — o diminuare de aproximativ 6%. În acest interval, acciza la băuturile spirtoase s-a majorat de două ori – o dată cu 4,4% începând de la 1 ianuarie 2025 și a doua oară cu 10% începând de la 1 august 2025.

O nouă majorare de 10% este  prevazută în HG 141/2025 pentru 1 ianuarie 2026. Reprezentanții Spirits România avertizează că păstrarea acestui calendar de creștere a accizei va avea consecințe dramatice, cu impact major asupra proliferării băuturilor din piața nefiscalizată.

Potrivit unui studiu realizat recent de Roland Berger, 30–40% din consumul de băuturi spirtoase din România rămâne netaxat, fiind legat de producția ilicită, contrabandă sau produse contrafăcute. Această situație duce la pierderi semnificative de venituri – estimate la 45-65 de milioane de euro anual.

„Orientarea consumului către produsele contrafăcute este un fenomen care se va amplifica dacă vor continua majorările de acciză. Însă, dincolo de problema legată de diminuarea veniturilor statului, cel mai mare pericol  este legat de sănătatea publică, deoarece băuturile contrafăcute nu beneficiază de control și garanții de calitate.  Aceste riscuri afectează sectoare importante ca HORECA sau turismul”, a adăugat Florin RĂDULESCU, președintele Spirits România.

Accizele şi TVA-ul reprezintă aproximativ 60% din preţul final al băuturilor spirtoase. Desi toate băuturile alcoolice conțin același ingredient activ — etanolul — iar o unitate standard de bere, vin sau băuturi spirtoase are același efect asupra organismului uman, taxarea este disproporționată. Consumatorii plătesc aproape de patru ori mai multă acciză pentru o unitate standard de băutură spirtoasă decât pentru bere și de până la 64 de ori mai mult decât pentru vin.

În acest context, industria băuturilor spirtoase a solicitat adoptarea unui cadru fiscal mai echilibrat pentru diferitele categorii de băuturi, bazat pe conținutul de alcool pur.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.