Profesorii nu renunță la varianta grevei generale
Profesorii se pregătesc pentru primul protest major din acest an, pe fondul nemulțumirilor legate de creșterea normei de predare și de măsurile de austeritate asumate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Cadrele didactice au început strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale, acuzând impactul negativ al reducerilor bugetare asupra sistemului de educație.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, una dintre opțiunile luate în calcul de sindicate este suspendarea activității didactice în luna martie, perioadă în care sunt programate simulările pentru examenele naționale. Protestele profesorilor au loc în contextul mai larg al discuțiilor privind tăierea cheltuielilor cu personalul bugetar și aplicarea unor măsuri de austeritate în domeniu educaţiei.
Primul protest este programat miercuri, când profesorii vor picheta sediul Guvernul României. Reprezentanții sindicatelor solicită explicații clare privind economiile realizate în urma tăierilor din Educație.
„Noi nu am renunțat la proteste. Protestăm pentru abrogarea măsurilor de austeritate pe care le-a impus în 2025: norma didactică, numărul de elevi în clasă foarte mare, comasarea claselor și tăierea burselor pentru elevi și studenți. Aceste măsuri dacă se continuă sunt măsuri anti-educație și nu sunt măsuri de reformă. Cerem abrogarea acestor măsuri. Dacă s-au aplicat un an de zile, să cântărească Guvernul și să zică câți bani a economisit din aceste suprimări a învățământului. Dacă nu, e bine ca anul viitor școlar să înceapă așa cum a fost pe Legea 198/2023, o lege asumată de Parlament, de Guvern și președintele României”, a declarat Ion Zoican, reprezentant al Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, pentru Antena 3.
Acesta a precizat că pierderile de personal au fost semnificative în sistemul educațional.
„S-au suprimat în jur de 15.000 de posturi, s-au suprimat pentru plata cu ora, unde inevitabil sunt ore care trebuie luate de colegii noștri titulari și atunci sunt plătite cu un tarif care este sub un zilier necalificat. Este o plată nesemnificativă și care îi face pe colegii noștri să nu mai predea. S-au tăiat indemnizația de hrană, voucherele pentru vacanță și tot felul de chestiuni care au fost ciupiri la salariile profesorilor”, a adăugat liderul sindical.
La protestul de miercuri sunt așteptați să participe și studenții, nemulțumiți de reducerea burselor. Potrivit unor surse din minister, decizia premierului de a controla direct portofoliul Educației ar fi legată de intenția de a reduce numărul locurilor bugetate pentru studenți, măsură pe care niciun candidat la conducerea ministerului nu ar fi dorit să și-o asume.
