Marco Rubio va reprezenta SUA la summitul B9 de la București!
Președintele american Donald Trump a acceptat invitația României de a participa la summitul B9 de la București din 13 mai, urmând ca Statele Unite să fie reprezentate de secretarul de stat Marco Rubio.
Președintele american Donald Trump a acceptat, potrivit surselor politice, invitația pe care România a lansat-o Statelor Unite privind participarea la Summitul B9 de la București, ce va avea loc pe 13 mai 2026.
Cel care ar urma să ajungă la București pentru reuniunea la nivel înalt ar fi secretarul de stat Marco Rubio. Formatul B9 reunește statele de pe flancul estic al NATO (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia).
Mai mult, președintele Donald Trump ar fi trimis o scrisoare în care a mulțumit României și Poloniei pentru creșterea procentului din PIB pentru Apărare și creșterea de până la 5%, în anii viitori. De asemenea, ar fi mulțumit și pentru sprijinul acordat în contextul războiului din Iran.
Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima reuniune a avut loc la Bucureşti.
Formatul a luat naștere ca reacție la atitudinea agresivă a Rusiei, în special după anexarea peninsulei Crimeea și desfășurarea operațiunilor militare din Donbas în 2014. Toate țările alianței fie au făcut parte din fosta Uniune Sovietică (URSS), fie au făcut parte din sfera sa de influență.
Nicușor Dan s-a întâlnit pentru prima dată cu Marco Rubio când a participat la Consiliul Păcii de la Washington.
