Anchetă la Secția de Arși de la Spitalul Floreasca
Conducerea Spitalului Floreasca a dispus realizarea unei analize în cazul Secţiei de Arşi, care nu este nici acum funcţională, aşa cum a descoperit joi dimineaţă şi ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, care a decis demiterea directorului interimar.
„La nivelul conducererii Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti a fost dispusă o analiză a situaţiei prezentate de Ministrul Sănătăţii în data de 21 aprilie 2016 cu ocazia vizitei de lucru pe care a efectuat-o la Unitatea de Îngrijiri a Arşilor Grav din spital”, se arată într-un comunicat de presă al spitalului Floreasca.
În momentul finalizării acestei analize interne, concluziile vor fi comunicate imediat Ministerului Sănătăţii, se mai arată în sursa citată. De asemenea, concluziile vor sta la baza planului de măsuri tehnice şi administrative prin care se vor remedia aspectele constate. „Aceste decizii vor fi făcute publice în vederea unei corecte informări asupra activităţii acestei unităţi medicale”, mai precizează reprezentanţii Spitalului Floreasca.
Anunţul vine după ce managerul Spitalului Floreasca, Nicuşor Louchi, a fost demis de ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, pentru că Secţia de Arşi nu este complet funcţională. „Este absolut revoltător faptul că nici în acest moment, dacă Doamne fereşte se întâmplă o nenorocire în Bucureşti sau în ţară, acest bloc nu funcţionează la întreaga lui capacitate. Sunt banii bucureştenilor, sunt banii românilor, românii nu acceptă să se facă afirmaţii care nu corespund cu realitatea. Nu am venit să tai panglici şi nu cred că acesta este scopul de a anunţa triumfalist realizări. Sunt lucruri normale, investiţii pe care românii le fac din banii lor bani faţă de care suntem responsabili. Barocamera nu funcţionează nici în acest moment, personalul nu era la serviciu. L-am demis pe managerul instituţiei”, a spus ministrul.
Achimaş Cadariu a mai afirmat că „din acest moment, domnul director medical Păun preia conducerea. Îmi va transmite în cel mai scurt timp când va fi funcţional acest bloc în totalitate. Ministerul Sănătăţii a făcut mari eforturi în ultima vreme prin prisma personalului, fiindcă asta a fost principala problemă — lipsa personalului, asta s-a spus. În paralel, era, sigur, problema unor aparate. Prin programul de la Bancă Mondială am reuşit să trimitem oameni la specializare în Franţa”, a spus ministrul.
O altă neregulă constatată de ministrul Sănătăţii la Secţia de Arşi a fost chiar lipsa personalului de la muncă, la doar o zi de la deschiderea oficială a unităţii.
„Am constatat că nici dintre cei care ar fi trebuit să fie astăzi la serviciu, sub un pretext stupid cred, nu sunt. Mi se pare absolut inadmisibil. Cred că avem o responsabilitate faţă de concetăţenii noştri, cred că afirmaţiile neadevărate trebuie urgent retractate. În cel mai scurt timp, această mare investiţie să poată să fie funcţională”, a mai declarat ministrul.