Sarea în exces provoacă probleme cardiace!
Aportul mare de sare poate creşte tensiunea şi produce probleme cardiace. O nouă cercetare însă susţine că un consum redus de sare poate avea efecte la fel de dăunătoare, susţine Medical News Today.
Studiul publicat în publicaţia The Lancet susţine că un aport scăzut de sare sau sodiu poate creşte riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, în comparaţie cu un aport mediu de sare, scrie doctorulzilei.ro care citează MNT.
Rezultatele cercetării indică faptul că numai oamenii cu tensiune arterială crescută care mămâncă foarte sărat ar trebui să reducă consumul de sare, nu şi celelalte persoane, susţine Andrew Mente de la Universitatea de Medicină McMaster din Canada, coordonatorul cercetării.S-a constatat astfel că ratele de infarct miocardic sau accident vascular cerebral sunt mult mai mari în rândul celor cu aport redus de sare faţă de oamenii cu un aport de sare mediu, indiferent dacă au probleme cu tensiunea arterială sau nu. Andrew Mente susţine că rezultatele echipei sunt „extrem de importante” pentru persoanele cu tensiune arteriala crescuta.
Americanilor li se recomandă un consum zilnic de 2.300 de miligrame de sodiu, echivalentul unei linguriţe de sare. Cu toate acestea, un raport al Centrului de Control şi Prevenţie a Bolilor din SUA a arătat, la începutul acestui an, că aproximativ 90% dintre americani consumă cantităţi de sare peste limita recomandată.