Petrache rămâne șef al Consiliului Județean Ilfov

Organizaţiile PNL şi PMP Ilfov au semnat sâmbătă protocolul pentru formarea majorităţii în Consiliul Judeţean, urmând ca liberalul Marian Petrache să fie ales pentru un nou mandat de preşedinte al CJ, iar PMP să preia cele două posturi de vicepreşedinte.

„Am realizat o majoritate pentru Consiliul Judeaţean Ilfov, majoritate care constă în preluarea preşedinţiei de către PNL prin domnul preşedinte Marian Petrache şi două funcţii de vicepreşedinte pentru Partidul Mişcarea Populară. De asemenea, am ajuns la concluzia că o bună parte, dacă nu majoritatea chiar, din proiectele pe care noi le-am susţinut în campania electorală, pe parcursul acestor 4 ani, vor fi duse la îndeplinire cu siguranţă”, a declarat, sâmbătă, preşedintele PMP Ilfov Rizia Tudorache.

Marian Petrache a spus şi el că negocierile au decurs fără dificultăţi.

 „Nu am avut nicio discuţie, nicio negociere mai uşoară, aşa cum am avut-o cu domnul preşedinte pe crearea acestei majorităţi la Consiliul Judeţean Ilfov. Nu am discutat iniţial de nicio funcţie, am discutat de proiectele care sunt interesante pentru noi, domnul preşedinte este două proiecte în mod deosebit: gestionarea integrată a deşeurilor şi transportul public de călători. După semnarea protocolului, avem o majoritate lejeră la Consiliul Judeţean, adică noi suntem 18 consilieri judeţeni faţă de ce are PSD şi ALDE, 15”, a declarat Marian Petrache, conform Mediafax.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.