Raț, dat afară de Rayo Vallecano
Răzvan Raţ, 35 de ani, a jucat doar câteva minute la Rayo Vallecano în 2016, din cauza unei accidentări, a pierdut banderola de căpitan la echipa naţională şi a fost nevoit să suporte amărăciunea eliminării de la Euro.
Răzvan Raţ anunţă acum că a rămas şi fără angajament. Rayo Vallecano a retrogradat în liga a doua din Spania, iar înţelegerea dintre jucător şi club a fost reziliată.
„Acum principalul meu scop este să-mi găsesc o echipă de primă divizie. Vom vedea dacă va fi Spania sau altceva. Vreau o echipă la care să fiu competitiv”, a declarat Răzvan Raţ pentru DigiSport.
Răzvan Raţ are două variante în acest moment: să continue în Spania sau să accepte o ofertă din campionatul Rusiei.