„Inter-Art 20 de ani” se deschide la Biblioteca Națională!
Expoziția de artă contemporană „Inter-Art 20 de ani”, care cuprinde lucrările a 130 de artiști din 80 de țări de pe toate continentele lumii, se va deschide miercuri, de la ora 18,00, la Biblioteca Națională a României.
Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR), evenimentul, organizat de Fundația „Inter-Art” Aiud, ICR, Biblioteca Națională a României, Primăria — Consiliul Local Aiud și Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, este dedicat aniversării a 20 de ani de activitate a Fundației Inter-Art din Aiud, informează Agerpres.
Obiectivul acestui proiect este realizarea unei expoziții internaționale cuprinzând o vastă colecție de artă contemporană — pictură, grafică, fotografie, sculptură — provenind din 80 de țări, o sinteză a colecției ca rezultat al numeroaselor proiecte derulate timp de 20 de ani.
Expoziția va continua un șir lung de manifestări organizate la Cluj-Napoca, București, Gyomaendrod (Ungaria), Istanbul (Turcia), Bombay (India), Cairo (Egipt), Rabat (Maroc), Viena (Austria), Vichy (Franța), Washington D.C. (SUA), New York (SUA), Kutztown (SUA), Petion Ville (Haiti), Sasaran (Malaezia) — unde au fost prezentați artiști plastici cu cotă internațională care au participat la proiectele Inter-Art de la Aiud.
Fundația „Inter-Art” din Aiud a fost concepută în 1996 în vederea bunei organizări a Taberei Internaționale de Artă Plastică. Tabăra are deja o tradiție de 20 ani, timp în care au participat peste 300 de artiști din 60 de țări, fiind cotată ca una dintre cele mai importante tabere de creație din Europa de Est.