Nou medicament pentru diabet
Un nou medicament pentru diabet, dezvoltat de cercetători britanici, ar putea facilita considerabil administrarea tratamentului pentru aceasta boala cronică, se administrează o singură data și se activează doar la nevoie, sub efectul luminii.
Medicamentul a fost dezvoltat de o echipa de cercetători de la Imperial College din Londra.Acesta este adresat doar bolnavilor de diabet de tip 2 si are rolul de a stimula secreția de insulină, însă doar atunci când este nevoie.
Potrivit savanților, medicamentul se activează pe fondul unei lumini albastre îndreptate in zona abdomenului. Pastila rămâne activa doar sub influenta luminii. Atunci când lumina este îndepărtată, medicamentul devine inactiv.
Se pare ca medicamentul revoluționar permite un control mai bun al glicemiei si reduce riscul apariției complicațiilor acestei boli. Momentan, pastila a fost testata doar in laborator, dar specialiștii au perspective optimiste în privința viabilității ei.