Înscrieri pentru programul de reabilitare în sectorul 6
Reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 6 din Capitală a fost pusă „pe tuşă”, în ultimii doi cel puţin nemaifiind executate lucrări de anvelopare a locuinţelor. Primarul Gabriel Mutu anunţă acum că întreaga procedură va fi reluată, după ce a schimbat radical condiţiile privind eligibilitatea imobilelor, precum şi ordinea de prioritate pe lista de aşteptare.
Bucureştenii din Sectorul 6, care aşteaptă ca blocurile să fie reabilitate termic prin programul derulat de Primărie, vor fi puşi din nou pe o altă listă de prioritate. Listele întocmite anterior de veche administraţie nu vor mai fi valabile, condiţiile precum şi selecţia actuală a imobilelor fiind schimbate radical, după cum a anunţat primarul Gabriel Mutu care a precizat că a fost lansată prima sesiune de înscriere a asociaţiilor de proprietari în programul multianual de reabilitare termică.
Astfel, prima sesiune de înscrieri este deschisă în perioada 19 Septembrie – 20 Octombrie 2016.
„Avem deja 2 hotărâri de Consiliu Local, care reglementează criteriile de prioritizare, lucrez la strategia locală de eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe şi solicit sprijinul întregii comunităţi locale să se alăture eforturilor de a utiliza fondurile europene disponibile în prezent şi viitor. Efortul comun se va traduce prin creşterea numărului de blocuri ce pot fi reabilitate termic, utilizarea eficientă a resurselor financiare ale comunităţii şi, nu în ultimul rând, optimizarea bugetului local.
Doresc să asigur întreaga comunitate a Sectorului 6 de transparenţa acestui program şi, în acest sens, mă voi folosi de toate mijloacele disponibile (portalul web al Primăriei, aplicaţii dedicate telefoanelor mobile, notificări şi alte mijloace) pentru a informa cetăţenii despre fiecare sesiune de înscrieri lansată, prioritizarea fiecărui bloc înscris, respectiv etapele ce urmează să se desfăşoare şi implementarea lucrărilor de reabilitare”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
MODIFICĂRI IMPORTANTE ÎN PROGRAMUL DE REABILITARE TERMICĂ DIN SECTORUL 6
Începând din acest an, programul de reabilitare termică se va desfăşura după noi reguli. Astfel, finanţarea lucrărilor de reabilitare termică se va putea obţine numai pentru întregul bloc, nu doar pentru o singură scară de bloc.
O astfel de condiţie a fost impusă şi în Sectorul 3 din Capitală, în urmă cu mai mult timp, primarul Robert Negoiţă motivând atunci că în acest fel va fi păstrată o linie unitară arhitecturală şi peisagistică şi vor fi eliminate discrepanţele, fie şi de nunaţă de culoare, dintre scările de bloc.
Criteriile de prioritizare, stabilite prin HCL 158/25.08.2016 sunt:
a) Nivelul de performanţă energetică, începând cu blocurile de locuinţe cele mai ineficiente din punct de vedere energetic;
b) Numărul de apartamente, începând cu blocurile de locuinţe cu cel mai mare număr de apartamente;
c) Anul construirii, începând cu blocurile de locuinţe cu vechimea cea mai mare.
CUM SE VOR PLĂTI COSTURILE DE REABILITARE TERMICĂ A BLOCURILOR
Asociaţia de proprietari va contribui financiar după cum urmează:
– 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie la apartamentele cu destinaţie locuinţă (inclusiv a apartamentelor declarate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca sedii sociale de firmă, care NU desfăşoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice
– 100% din valoarea lucrărilor de intervenţie aferente spaţiilor comerciale sau spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.