Nou purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății
Valentin Popescu este noul purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, el înlocuindu-l în această calitate pe Laurențiu Colintineanu.
Colintineanu a precizat joi că se retrage din funcție pe motive de sănătate.
”Problemele de sănătate erau prezente încă de la venirea mea la minister, iar acestea s-au agravat”, a declarat presei Laurențiu Colintineanu, care a arătat că înlocuitorul său la minister va fi Valentin Popescu.
Valentin Popescu are o experiență de zece ani în presă și a fost consilier la Departamentul pentru Situații de Urgență.