Udrea moare de grija lui Iohannis
Candidata PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, i-a solicitat, miercuri, contracandidatului său Klaus Iohannis să facă cerere de preschimbare a termenului de judecată în cazul dosarului de incompatibilitate aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), informează Agerpres.
„Consider că suntem într-o situație anormală.(…) Nu cred că se mai întâmplă undeva ca, în campania electorală pentru Președinția țării respective, unul dintre candidați să aibă un proces de incompatibilitate care înseamnă încălcarea legii și, în timpul campaniei, să nu ne putem dumiri dacă într-adevăr candidatul a încălcat sau nu legea, dacă într-adevăr Klaus Iohannis este, sau nu, incompatibil. Domnul Klaus Iohannis este în situația în care, așa, cu această vulnerabilitate, dacă ajunge în turul II va fi spulberat de Victor Ponta. (…) Domnul Klaus Iohannis are obligația să clarifice situația în care se află și îi cer să facă o solicitare de preschimbare de termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. Este cel mai interesat domnul Iohannis să se clarifice situația în care se află pentru că are o slăbiciune care nu este doar a lui, este o slăbiciune pe care o transferă asupra Opoziției”, a declarat candidata PMP, într-o conferință de presă în cadrul căreia s-a declarat surprinsă de termenul anunțat de ÎCCJ.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit pentru 18 noiembrie termenul pentru judecarea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) în dosarul privind incompatibilitatea președintelui PNL Klaus Iohannis.
Pe 30 septembrie, instanța supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, iar cele două părți au avut termen 10 zile pentru a formula în scris un punct de vedere.
Alianța Creștin-Liberală ia act de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a fixa termen în dosarul președintelui PNL, Klaus Iohannis, pe 18 noiembrie, declară purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu.
Ea precizează, într-un comunicat remis, miercuri, Agerpres, că pe 18 noiembrie, în conformitate cu art. 493 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, la ÎCCJ se va întruni completul de filtru, în camera de consiliu, pentru examinarea recursului ANI și pentru a analiza punctele de vedere ale părților referitoare la admisibilitatea recursului depus de ANI.
„Admisibilitatea în principiu presupune doar verificarea unor condiții de formă și nu are legatură cu fondul cauzei, iar aceasta este o etapă preliminară obligatorie până la noul termen pe care ÎCCJ îl va fixa pentru soluționarea recursului pe fond”, arată Gorghiu.