Se reînființează învățământul superior în audiologie

Ministerul Sănătății, împreună cu MENCȘ și în colaborare cu Societatea Română de ORL și Societatea Română de Audiologie și Patologia Comunicării, intenționează să reînființeze învățământul superior în domeniul audiologiei.

„Intenționăm să reînființăm învățământul de studii superioare în domeniul audiologiei, împreună cu MENCȘ și în colaborare cu Societatea Română de ORL și Societatea Română de Audiologie și Patologia Comunicării. Astăzi vom avea primele discuții oficiale cu MENCȘ în acest sens. Este în mod evident necesar să avem audiologi profesioniști, fiindcă în acest moment în România nu există școli de specialitate. Acesta este motivul pentru care persoanele cu deficiență de auz sunt asistate de personal nespecializat”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, marți, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

Conferențiarul Mădălina Georgescu de la UMF „Carol Davila” a menționat că în sistemul public de învățământ superior nu există școală de audiologie, „cel puțin în București, de 7 ani”.

„S-a desființat Colegiul de Audiologie. Mă bucur că cei din MS s-au gândit la acest lucru pentru că s-au gândit complet și s-au gândit în paralel să începem reformarea de audiologi. Sperăm să se reînființeze Școala de Audiologie în centrele universitare unde există deja cadre didactice în audiologie și care știu să predea și știu ce avem de făcut”, a afirmat ea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.