Ministrul Iordache și-a delegat atribuțiile unui secretar de stat
Ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a fi delegat toate atribuțiile secretarului de stat, Constantin Sima. Informația a fost confirmată de Cristina Liță de la Departamentul de Comunicare al Ministerului.
Delegarea a intrat in vigoare miercuri, 1 februarie, și dureaza 10 zile. Ordonanţa de urgenţă care schimbă definiţia abuzului în serviciu intră în vigoare în 10 zile. Consiliul Legislativ a inclus în avizul pe care l-a dat OUG de modificare a Codului penal, prevederea ca unele măsuri să intre în vigoare imediat, altele în 10 zile a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, lider al senatorilor PSD.
Guvernul a adoptat, marţi seară, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea codurilor penale, a anunţat ministrul Justiţiei, Florin Iordache. De asemenea, Executivul a adoptat şi proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor.
Întrebat de ce aceste măsuri au fost adoptate seara târziu, Iordache a răspuns: „La această oră a fost şedinţa de Guvern (…) Oportunitatea o stabileşte Guvernul” El a adăugat că ordinea de zi poate fi suplimentată, răspunzând astfel la întrebarea de ce proiectele nu au fost anunţate pe ordinea de zi iniţială.
Ministrul a spus că proiectele au primit avize de la ministerele de Interne şi Externe. Întrebat de ce lipsesc avizele instituţiilor din justiţie. „Parchetele aplică legea. Legea o face fie Parlamentul, fie Guvernul (…) Competenţa lor vizează legile care vizează justiţia: 303, 304, 317”, a spus Iordache.
Întrebat de ce modificările Codurilor s-au făcut prin OUG, Iordache a spus că Parlamentul nu a reuşit până acum să pună în acord legislaţia penală cu deciziile CCR. „Parlamentul avea obligaţia să le facă în 45 de zile, nu le-a făcut şi oportunitatea am stabilit-o noi pentru că ne trebuie o legislaţie coerentă”, a spus Florin Iordache.