Rusia: Crimeea nu va fi returnată Ucrainei!
Rusia nu va restitui Crimeea Ucrainei, a declarat miercuri Ministerul rus de Externe, ca răspuns în faţa afirmaţiilor Casei Albe referitoare la faptul că SUA se aşteaptă ca Moscova să returneze statului ucrainean peninsula de pe coasta de nord a Mării Negre.
”Nu vom returna teritoriul nostru. Crimeea este un teritoriu ce aparţine Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, citată de presa internaţională.
Marţi, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a afirmat că preşedintele SUA, Donald Trump, se aşteaptă ca Rusia să returneze Ucrainei regiunea Crimeea şi să contribuie la reducerea violenţelor separatiste în regiunile est-ucrainene.
Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014. Conflictul separatist izbucnit în martie 2014 în estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, s-a soldat până în prezent cu peste 9.500 de morţi.