Remus Borza denunță ipocrizia din Parlament
Deputatul ALDE Remus Borza s-a plâns, marți, în plenul Camerei Deputaților, de venitul pe care îl câștigă la Parlament. ”Avem o leafă mizeră, nu ne asigură traiul de zi cu zi; Nimeni nu poate trăi cu 1000 de euro!”, a spus acesta, precizând că a renunțat în decembrie, când a preluat mandatul, la un salariu de 200 de ori mai mare.
„Suntem tentați să avem abordări puțin populiste și să dăm dovadă de foarte multă ipocrizie în intervențiile publice. Au trecut 27 de ani de când am schimbat o orânduire și un tip de economie. Avem abordări liberale, suntem într-o economie de piață, dar am păstrat reminiscențe bolșevice în comportamentul, atitudinea și discursul nostru public”, a spus Remus Borza în plenul Camerei Deputaților.
El consideră că statul român nu are niciun interes ca parlamentarii să trăiască dintr-o ”leafă mizeră”.
”Care este interesul statului de a avea niște parlamentari, de a avea niște demnitari și chiar funcționari public care să trăiască dintr-o leafă mizeră care nu îi asigură traiul nici de pe o zi pe alta? De ce să fim noi mai catolici decât Papa? Uitați-vă la francezi, un parlamentar poate să exercite simultan calitatea de parlamentar, cea de membru al Guvernului și cea de primar. Noi nu, avem o problemă care pleacă de la Constituție. Ar trebui să încurajăm și să dăm posibilitatea parlamentarilor să exercite și meseriile liberale”, a spus deputatul ALDE.
Remus Borza a povestit cum, la preluarea mandatului, a trebuit să renunțe la funcția pe care o deținea într-o firmă de reorganizare judiciară de mare succes, și să își vândă părțile sociale, scrie libertatea.
”În urmă cu o lună de zile, am decis să vând părțile sociale și să mă retrag din fimra de reorganizare judiciară, care a virat peste 3 milioane de euro statului, și are peste 2.600 de salariați. Din cauza acestei interpretări restrictive, după 20 de ani de activitate prodigioasă, a trebui să renunț la o cpmpanie de care m-am atașat. De ce trebuie să fiu silit să câștig de 200 de ori mai puțin decât în decembrie? Dacă făceam trafic de influență, da, să vină DNA să mă ia. Dar dreptul la muncă este constituțional”, a mai spus el.
Potrivit lui Borza, se dorește ținerea într-o ”formă de iobăgie a parlamentarului, și astfel îl vulnerabilizăm la corupție”. ”Nimeni nu poate să trăiască din mai puțin de 1000 de euro, cât avem noi acum”, a mai declarat Borza, cerând o relaxare a acestor incompatibilități a aleșilor, astfel încât să poată deține și funcții în firme.
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, propunerea legislativă care prevede incompatibilitatea calității de deputat şi senator cu exercitarea funcţiilor de conducere în consiliul de administraţie la societăţi comerciale care desfăşoară efectiv activităţi comerciale. Astfel, faţă de prevederile actuale potrivit cărora calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţiile de conducere în societăţile comerciale, proiectul a stabilit incompatibilitatea cu „exercitarea funcţiilor” de conducere în aceste societăţi comerciale care desfăşoară efectiv şi sistematic activităţi comerciale.
Camera Deputaţilor este forul decizional la acest proiect, astfel că propunerea legislativă merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
Avocatul Remus Borza, care a fost în trecut administratorul special al Hidroelectrica, a candidat la alegerile parlamentare pe prima poziţie la Camera Deputaţilor, în Braşov. În luna ianuarie, acesta a avut o indemnizație de 5401 lei, de la Parlament, în calitate de deputat. Cheltuielle suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru desfășurarea activitații birourilor parlamentare care functioneaza in cadrul colegiilor din circumscriptiile electorale ajung, lunar la suma de aproximativ 6.000 de lei. În această sumă intră de la plata chiriei și a utilităților pentru sediul din teritoriu, la plata salariilor angajaților din cabinetele parlamentare.
Parlamentarii mai beneficiază de plata cazării în București, de transport gratuit intern pe calea ferată cu orice categorie de trenuri de călători, călătorii cu avionul, plata abonamentului la telefonul mobil.