Bodog a găsit manager pentru Institutul Cantacuzino
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că a identificat un cercetător care ar fi dispus să devină manager al Institutului Cantacuzino, dar că urmează să aibă o discuție cu acesta pentru a putea lua o decizie.
„În momentul de față sunt în căutarea unui manager pentru Institutul Cantacuzino. Managerul trebuie să îndeplinească cerința de a fi cercetător principal minim gradul doi, conform legii. Am identificat un cercetător care vine din zona armatei și care, teoretic, ar dori să vină. Urmează să am o discuție în cursul zilei de azi sau de mâine”, a precizat ministrul, marți, în cadrul unei dezbateri privind problemele pe care le întâmpină persoanele diagnosticate cu hipertensiune arterială.
Florian Bodog a adăugat că în Institutul Cantacuzino au rămas foarte puțini cercetători calificați pentru producerea vaccinului, dar și-a exprimat convingerea că în jurul acestui proiect pot fi coalizați tineri care doresc să lucreze în cercetare, precum și resurse.
„În paralel lucrez împreună cu domnul profesor Streinu Cercel la un plan de relansare a activității științifice, nu doar a activității de producție și administrative a institutului. De asemenea, am avut discuții și cu domnul ministru Valeca. Domnia sa mi-a confirmat faptul că de-a lungul anilor au fost alocați bani pentru cercetare și că mai există bani de alocat pentru Institutul Cantacuzino și luăm în calcul inclusiv inițierea unui parteneriat public-privat”, a precizat Bodog.
Totodată, ministrul a subliniat că lansarea unei noi linii de vaccin reprezintă un proiect care nu poate fi realizat în viitorul imediat apropiat, notează Agerpres.
„Dacă dorim să avem o linie de vaccinuri care să ne acopere în primul și în primul rând necesarul țării noastre, trebuie să construim o linie de vaccin nouă. Pentru a relua producția pe linia de vaccin și pentru a relua producția acelor produse în care românii au încredere, avem nevoie de minim un an jumătate doar pentru autorizare. Deci, nu putem vorbi despre viitorul imediat apropiat, însă ceea ce pot să vă promit este că în cursul mandatului meu voi sta pe capul celui care va fi managerul Institutului Cantacuzino, la propriu, să îi asigur toată determinarea de care are nevoie pentru a relansa proiectul”, a menționat Bodog.
Pe 3 mai, Florian Bodog a declarat că dorește realizarea unei linii de producție de capacitate mare pentru vaccinuri la Institutul Cantacuzino.
„Am în vedere și am discutat și cu domnul prim-ministru posibilitatea de construcție a unei linii de vaccin, nu una mică, cum este cea din Institutul Cantacuzino, ci una care să producă vaccin nu numai pentru noi, ci și pentru țările vecine, pentru că este o problemă. La momentul de față sunt doi sau trei producători mondiali de vaccin care au posibilitatea și au condițiile să livreze în Europa. Eu cred că dacă Institutul Cantacuzino ar începe să producă vaccin, având în vedere încrederea românilor în produsele Institutului Cantacuzino, și rata de vaccinare ar crește”, a spus demnitarul, la Realitatea TV.